Neamţ: Florin Lateş - Călăreţul şcolit în Franţa (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a făcut performanţă la Piatra Neamţ şi a avut şansa să lucreze la cluburi de echitaţie din mai multe ţări europene.

Pasiunea lui Florin pentru cai a venit încă din copilărie. Familia lui locuieşte la câteva sute de metri distanţă de baza hipică din oraş. „Veneam aproape zilnic la cai să-i văd. Visul meu era să am caii mei şi un camion cu care să merg la competiţii“, povesteşte tânărul.

La 10 ani Florin a devenit elevul regretatului colonel Virgil Bărbuceanu, cel care a pus bazele complexului de echitaţie. „Domnul Bărbuceanu mi-a pus prima dată dârlogii în mână şi mi-a insuflat dragostea pentru cai“, explică pietreanul.

De la Piatra Neamţ în Normandia, via Corbeanca
După cinci ani de pregătire, tânărul a început să intre în competiţii de juniori şi apoi de tineret. La 16 ani a fost campion naţional la juniori, iar în echipă cu Ionuţ Ursache a fost vicecampion naţional. Rezultatele l-au impus în lotul României de la Campionatele Balcanice. „Anul acesta sper să fiu selecţionat în lotul de seniori la individual pentru Balcaniada din Turcia. Selecţia se va face la Slobozia cu ocazia Cupei României la sărituri peste obstacole“, spune Florin.

În 2000, tânărul a plecat de la clubul sportiv Girostar din Piatra Neamţ la clubul Hipocan Corbeanca, unde era antrenor Aurel Cojocariu, fost elev al colonelului Virgil Bărbuceanu. În urmă cu şapte ani a plecat în Franţa, în oraşul Argentan din Normandia. „Acolo am şi muncit de la 6 dimineaţa până la 10 seara. Francezii au dezvoltat o adevărată industrie din echitaţie“, spune pietreanul.

A învăţat tainele călăriei de la Norbert Shumann
Pasionat de sportul ecvestru, Florin Lateş şi-a continuat periplul european la Palma de Mallorca, unde a lucrat cu unul din cei mai renumiţi călăreţi români, Norbert Schumann. „Mi-a fost ca un tată şi pot spune că secretele călăriei de la el le-am învăţat“, spune tânărul, care este acum la clubul Top Horse din Iaşi.

Profil
Născut. 14 decembrie 1984, Piatra Neamţ.
Studii. Liceul Auto din Piatra Neamţ.
Familie. Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
De ce este considerată Baza Hipică de la Piatra cea mai bună din ţară?
În primul rând este vorba de terenurile de antrenament şi de concurs şi de locaţia acestui complex. Aici este şi apă, sunt şi munţi împrejurul bazei care ajută caii să-şi formeze musculatura pe poteci. Singurul lucru care lipseşte este un manej acoperit. Acesta ar permite ca activitatea competiţională să se desfăşoare fără probleme şi iarna.
Cât contează calul şi cât călăreţul în realizarea unei performanţe?
Calul contează mai mult de 60%. Călăreţul trebuie să simtă calul, să pună suflet la antrenament şi să stabilească o legătură cu animalul, nu să se lupte cu el.

Ce-i place
Lui Florin îi place să meargă la pescuit în timpul liber şi să povestească la terasă cu prietenii. O altă pasiunea pe care nu o poate satisface decât iarna este schiatul. „Îmi place mult să ies în natură, să fac drumeţii pe munte“, mai spune tânărul.

Ce nu-i place
Pietreanul este deranjat de modul în care şoferii se comportă în trafic. „Nu-mi plac cei care depăşesc aiurea şi din cauza cărora se produc accidente. Respectul în trafic e floare rară pe şoselele de la noi spre deosebire de ţările din Occident“, explică Florin. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?