Neamţ: Economie la buget cu căldură din pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plus, nu se mai cumpără lemne, a scăzut consumul de curent electric, iar de centrala „minune“ mai beneficiază Poşta şi Poliţia.

Bilanţul primelor două luni de când Primăria Tarcău s-a încălzit cu căldură extrasă din pământ este unul foarte optimist pentru edilul Iulian Găină. „Înainte aveam centrală termică pe lemne şi dădeam în fiecare an câte 40.000 de lei pentru combustibil. Acum, de când ne încălzim cu centrală termică cu pompe de căldură, nu numai că nu mai avem nevoie de lemne, dar consumăm şi mai puţin curent electric“, a declarat Iulian Găină, primarul comunei Tarcău.

Conform acestuia, factura pentru energie electrică era anterior de 2.200-2.300 de lei, iar acum a fost mai mică cu 260 de lei în luna noiembrie şi cu 320 de lei în luna decembrie. Alte beneficii ale noului sistem sunt, după cum spune primarul Găină, faptul că el nu trebuie să mai vină sâmbăta şi duminica de acasă să facă focul în centrală, cheltuind benzină şi timp.

400 de litri de apă caldă
În plus, noua centrală termică produce şi apă caldă, cu un boiler de 400 de litri, ceea ce în varianta pe lemne nu se întâmpla. La Primăria Tarcău a fost montat sistemul bazat pe pompe de căldură la sfârşitul primăverii trecute, după ce a fost accesat un program finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în valoare de 160.000 de euro fără TVA. Acestă centrală termică este bazată pe opt puţuri adânci de 180 de metri, prin care este recirculat, într-un circuit închis, un freon ecologic. Principiul pe baza căruia se obţine căldura este invers celui folosit de frigidere, amplificarea temperaturii preluate din pământ fiind făcută prin evaporarea şi condensarea freonului.

Proiectul se extinde la case
Acum, pompele de căldură deservesc cele două corpuri de clădire ale Primăriei, dar capacitatea centralei termice este mai mare. „Calculele sunt făcute pentru a putea furniza căldură şi apă caldă şi pentru Postul de Poliţie, Poştă, Centrul de informare turistică, aflat acum în construcţie, dar şi la două locuinţe din vecinătatea Primăriei“, a precizat Iulian Găină.

Acesta crede că toată lumea ar trebui să încerce să treacă pe astfel de sisteme. „Sfătuiesc pe toată lumea să acceseze astfel de programe şi, dacă nu reuşesc, să investească şi banii proprii, pentru că merită“, a încheiat primarul Găină.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente