Mita de 125.000 euro de la Ambulanţa Neamţ, trimisă de DNA în instanță. Directorul, în rețeaua cu 29 acuzaţi

0
Publicat:

DNA a finalizat ancheta în cazul de corupţie la Ambulanţa Neamţ şi a dispus trimiterea în judecată a suspecţilor, fiind 29 de acuzaţi în dosar. Directorul instituției a cerut mită 125.000 de euro.

Directorul Morenciu a fost arestat timp de câteva luni FOTO Monitorul Neamț

Direcţia Naţională Anticorupţie a finalizat ancheta în dosarul „Corupţie la Ambulanţa Neamţ“ şi a dispus marți, 25 octombrie 2022, trimiterea în judecată a suspecţilor, fiind 29 de acuzaţi. Directorul a cerut mită 125.000 de euro, pentru angajări, fiind acuzat de 22 de fapte de luare de mită.

În această speţă, DNA a făcut cercetări cu privire la modalitatea prin care 22 de persoane au reuşit să ocupe posturi de personal sanitar şi auxiliar pe perioadă determinată în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, printre acuzaţi fiind şi directorul interimar Dan Morenciu, care fusese numit în funcţie de la 1 martie 2022.

În perioada 2 -18 mai 2022, instituţia a organizat concursuri de ocupare a funcţiilor pe perioadă nedeterminată, pentru cei care fuseseră angajaţi în timpul stării de alertă, cauzată de epidemia de coronavirus. Numai că examenele au fost trucate contra unor sume în euro, acuzaţiile fiind dare şi luare de mită, plus complicitate.

„Inculpatul Morenciu Dan Dorin, direct sau prin intermediul subalternilor săi, Andronache Gladior (lider de sindicat - n.red.), Preda Elena şi Rozoschi Maria Luminiţa (asistente şefe - n.red.) ar fi pretins de la 22 de persoane sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro (în total 125.000 euro) şi ar fi primit 82.000 euro, pentru ca acestea să fie declarate admise la concurs“.

Aceste aspecte sunt menţionate într-un comunicat DNA. Pe 18 mai 2022, Dan Morenciu a primit pe o stradă din Piatra Neamţ, la o spălătorie auto, de la Elena Preda, suma de 40.000 euro, care provenea de la nouă persoane ce-şi doreau angajări definitive. A fost momentul în care procurorii anticorupţie au realizat un flagrant.

Pentru a se asigura că nu vor fi probleme, Gladior Andronache şi Maria Rozinschi au dat 1.500 de euro la doi membri din comisia de examinare. „Toţi cei 22 de candidaţi au fost declaraţi admişi în condiţiile în care mulţi dintre ei nu ar fi dovedit că au avut cunoştinţele necesare promovării examenului“, mai arată DNA.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Neamţ. În timpul cercetărilor, procurorii au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, pentru dare şi luare de mită în cazul a 13 inculpaţi. Pentru că şi-au admis comiterea faptelor penale, ei vor beneficia de o diminuare a pedepselor, care vor fi cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”