Meciul Ceahlăul-Petrolul supravegheat de 60 de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii pot interveni în cazul în care apar acte de violență în tribune

Pentru partida de luni seară de la Piatra Neamț vor fi mobilizați lucrători de la Inspectoratul județean Neamț și de la Gruparea de jandarmi Mobilă Bacău.  Efectivele angrenate în misiune vor asigura măsurile de ordine publică în apropierea stadionului.

Jandarmii vor avea misiunea să asigure ordinea publică pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor atât înainte de începerea meciului cât si pe timpul şi după încheierea acestuia.

În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator.

„Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională  în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă", a precizat căpitanul Cătălin Resmeriță, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamț.

Jandarmii pot restabili ordinea publică în interiorul bazei sportive din iniţiativa comandantului forţelor de ordine, cu aprobarea, după caz, a prefectului judeţului Neamț.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Partida Ceahlăul-Petrolul Ploiești este programată luni, 26 martie, de la ora 19.00 pe stadionul Municipal din Piatra Neamț.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”