Lăutarii din Târgul Pietrei de acum 100 de ani: cum „fura din auz“ Sinică Picu, favoritul petrecerilor boiereşti
0Viaţa socială a locuitorilor din Piatra Neamţ la sfârşit de secol XIX însemna şi petreceri cu lăutari autohtoni sau aduşi de la Iaşi. Unii dintre virtuozi erau preferaţii clasei de boieri, alţii animau petrecerile claselor mai nevoiaşe.
Între distracţiile de care locuitorii din târgul Pietrei (Piatra Neamţ) aveau parte la sfârşit de secol XIX erau petrecerile la care cântau lăutari vestiţi în ţinutul Neamţului. În lucrarea „Din trecutul oraşului Piatra Neamţ“, publicată în anul 1936, Dimitrie Hogea, fost primar al oraşului Piatra Neamţ (1914-1918), descrie modul de organizare a lăutarilor şi cum arătau petrecerile la care aceştia luau parte. În capitolul „Viaţa Socială“, fostul edil descrie şi o scenă memorabilă care l-a avut ca erou principal pe unul din lăutarii vestiţi în zonă.
„Mai înainte de a se înfiinţa muzica comunală, zisă a pompierilor, iar mai târziu muzica militară a regimentului 15, existau în oraşul nostru, acum 60-70 de ani, mai multe tarafuri sau bande de lăutari, ţigani. Cel mai de seamă dintre ele era banda condusă de Sinică Picu, a doua a fraţilor Sandache, iar a treia a evreului Litman“, notează fostul primar al urbei de sub Pietricica.
Dimitrie Hogea aminteşte că bandă lui Sinică era cea mai căutată la nunţile, balurile şi petrecerile boiereşti, în timp ce celelalte două (a fraţilor Sandache şi cea a evreului Litman) susţineau petrecerile claselor nevoiaşe:
„Sinică Picu era un virtuos şi neîntrecut viorist, cânta orice bucată fără note, numai <după ureche>. Câştiga mulţi bani, căci boerii de pe vremuri erau galanţi şi le plăcea mult muzica: fiecare cântec era răsplătit uneori cu un pahar de galbeni, strânşi la o singură <chetă>“.
Sinică Picu, un fel de Barbu Lăutaru
Dimitrie Hogea relatează o istorioară cu faimosul lăutar Sinică, ce seamănă foarte mult cu celebra scenă în care Barbu Lăutaru l-a impresionat pe compozitorul Franz Liszt, la Iaşi:
„La o petrecere (serată) dată de Dr. D. Cantemir, între alţi invitaţi era şi cunoscutul istoric-etnograf Th. Burada, pe atunci consilier la Curtea de Apel din Iaşi, venit aici pentru a prezida Curtea cu Juraţi. La acea serată Dr. Cantemir angajase taraful lui Sinică, între care era şi vestitul chitarist-gurist N. Anghel. La un moment dat, în toiul petrecerii, magistratul Burada - care era şi un distins violonist – a cântat şi el câteva bucăţi mai grele de muzică; după ce a isprăvit, mare a fost surprinderea şi admiraţia convivilor, când Sinică al nostru a executat, repetând întocmai una din bucăţile lui Burada, furată din auz“.
Fostul primar mai povesteşte că oaspetele petrecerii i-a oferit lăutarului vioara sa şi o sumă de bani în schimbul viorii pe care o folosea Sinică: „Burada examinând apoi vioara lui Sinică – uşoară ca o pană – i-a propus să i-o cedeze în schimbul vioarei lui, dându-i şi un adaos de 50 de galbeni, dar Sinică n’a primit schimbul, spunând că vioara lui, veche de peste o sută de ani – o are moştenire de la bunicul său - şi nu se va despărţi nici odată de ea“.
Întâmplarea i-a amintit fostului edil de celebra scenă petrecută la Iaşi, în iarna anului 1847, între Franz Liszt şi vestitul Barbu Lăutaru, la o petrecere dată la o mare curte boierească din Iaşi: „Păstrând proporţiile, socot că şi Sinică al nostru ar putea fi comparat cu conaţionalul său Barbu Lăutaru, a căruia figură ne-a zugrăvit-o cu atâta duioşie V. Alexandri“
Câţiva ani mai târziu, spre zorii veacului XX, la Piatra Neamţ cântau şi alţi lăutari apreciaţi enumeraţi de Dimitrie Hogea: Ghiţă Radu, Alecu Krantz, Chiţă Gologan sau Avram Flautistu. „La aceştia trebue să mai adaog şi pe cei mai buni lăutari din Iaşi, ca bătrânul Chipan – cu vestita lui horă şuerată, neimitată de nimeni - Neculai Vacă, Mitriţă, Ghiţă Borteanu, Neculai Ţăranu şi Budală, cari deseori veneau la Piatra“, încheia capitolul Dimitrie Hogea.