La Piatra Neamţ se deschide prima Facultate de asistenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietrenii se pregătesc să devină asistenţi medicali cu studii superioare

Iniţiativa aparţine Universităţii de Medicină „Lucian Blaga“ din Sibiu. Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ caută spaţii pentru filiala facultăţii şi pentru înfiinţarea unui campus universitar.

Vestea că Universitatea din Sibiu vrea să deschidă o filială a Facultăţii de Medicină la Piatra Neamţ în oraş i-a bucurat în special pe absolvenţii de liceu şi pe medici. Primii vor avea ocazia să devină asistenţi la ei acasă, iar medicii văd o şansă în plus de a se completa schema de personal deficitară din spitale şi policlinici.

Citiţi şi: S-au bătut şi au câştigat salarii mai mari

Nursing, nutriţie, psihologia pacientului

Facultatea îşi va deschide porţile în octombrie 2010, iar cursurile sunt întinse pe durata a patru ani. După absolvire se pot efectua studii postuniversitare în regim de master.

Diferenţa dintr-un colegiu medical şi noua facultate, în condiţiile în care specializarea este de asistent medical, este că diplomele de la „Lucian Blaga“ sunt recunoscute la nivel internaţional.

„Sperăm ca noile specializări avansate pentru asistenţi să atragă cât mai mulţi tineri din Moldova care nu au posibilităţile financiare de a studia această meserie în oraşele mari“, ne-a declarat Valerică Frăţilă, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate din Neamţ.

Reprezentanţii universitari din Sibiu doresc ca, în primă fază, să instruiască asistenţi medicali cu studii superioare pe discipline noi în sistemul sanitar din România.

„Tinerii vor avea ocazia să se specializeze în domenii ca psihologia pacientului, nursing şi nutriţie. Sunt ramuri pe care noi nu avem specialişti nici în oraş, dar nici în ţară“, a confirmat Iosiv Koszeghi, preşedintele Colegiului Medicilor Neamţ.

Laboratoarele vor fi la Liceul Economic

Vestea că tinerii pietreni vor putea studia tainele medicinei chiar la ei în oraş a bucurat doctorii din oraş.

„Este un lucru deosebit care poate salva situaţia în care ne aflăm acum. Lipsa de personal cu care ne confruntăm face ca timpul acordat pacienţilor să scadă foarte mult şi actul medical să nu fie la standardele pe care ni le dorim”, a precizat medicul Iosiv Koszeghi.

Pentru ca viitoarea instituţie de învăţământ să atragă cât mai mulţi studenţi, reprezentanţii CAS Neamţ au solicitat Consiliului Judeţean aprobarea unui spaţiu corespunzător pentru găzduirea studenţilor.

„Laboratoarele vor fi amplasate în incinta Liceului Economic din Piatra Neamţ. Cei de la Sibiu au fost încântaţi de spaţiul generos oferit acolo. Noi ne-am gândit şi la organizarea unui campus universitar pentru a spori interesul studenţilor din afara judeţului. Avem în vedere ampalsarea acestuia în zona «Şcolilor Normale»”, a spus în final Valerică Frăţilă.

Se caută medici rezidenţi la SJU
Conducerea Spitalului Judeţean Neamţ a scos la concurs opt posturi de medici rezidenţi de anul I pentru specializările unde există o lipsă acută de personal. Secţiile cele mai afectate sunt pediatria, cardiologia, nefrologia, ATI, UPU şi neonatologia. Majoritatea specializărilor au rămas fără medici sau asistenţi medicali după ce cadrele medicale au fost atrase de slariile din Occident. Opt medici din Neamţ vor pleca în curând din ţară pentru a munci în spitale din UE. 

Elena Dumitra, studentă: Eu chiar studiez medicina la Cluj. Ar fi fost extraordinar să am posibilitatea să rămân acasă.

Mihai Trofin, elev: Am un prieten în Iaşi care a plătit mult să obţină un loc în cămin. Poate se va transfera.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG