Hristos a Înviat! Mii de credincioşi au luat lumina sfântă de la bisericile şi mănăstirile din judeţul Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujba de Înviere la Biserica Precista din Piatra Neamţ FOTO: Florin Jbanca

Slujba de Înviere ţinută la bisericile din Piatra Neamţ şi din judeţ a beneficiat, prin tradiţie, de o participare numeroasă a credincioşilor ortodocşi. Şi mănăstirile din Neamţ au fost, ca de fiecare dată, loc de pelerinaj pentru cei care au venit să ia lumina sfântă.

Bisericile din Piatra Neamţ s-a animat cu o oră înainte de miezul nopţii, mii de credincioşi îndreptându-se spre lăcaşurile de cult pentru a participa la slujba Învierii Domnului. 

În mod tradiţional, bisericile Sfântul Ioan Domnesc (ctitorie ştefaniană) din centrul oraşului, Pogorârea Sf. Duh (din zona Gării), Sfânta Parascheva (cartierul Dărmăneşti), Sf. Ioan Botezătorul (cartierul Mărăţei), Precista I şi Precista II, au fost lăcaşuri spre care credincioşii s-au îndreptat să ia lumina sfântă a Învierii.

Slujba Învierii la Catedrala Sf. Ioan Domnesc 

O participare numeroasă la slujba din noaptea sfântă a fost şi la bisericile de la cimitirele Eternitatea şi Pietricica, credincioşii ducând apoi lumină şi la morminte.

Cele 79 de mănăstiri şi schituri din Neamţ au fost de asemenea loc de pelerinaj pentru localnici şi mai ales pentru cei veniţi din afara judeţului ca să participe la slujba de Înviere. Între lăcaşurile de cult care au atras mii de pelerini au fost Mănăstirea Neamţ, Văratec, Agapia, Petru Vodă, Sihăstria, Secu, Horaiţa, Tazlău sau Durău.


Slujba de Înviere la Mănăstirea Văratec FOTO: Dan Coarnă

După ce au vestit credincioşilor că Hristos a Înviat! şi au înconjurat bisericile de trei ori împreună cu participanţii la slujbă, preoţii au continuat ritualul în interiorul lăcaşurilor până spre dimineaţă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”