Gratuitate la telegondola din Piatra Neamț în perioada sărbătorilor de Paște

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gratuitatea este valabilă în a doua și a treia zi de Paște

Promoția este valabilă în a doua și a treia zi de Paște, când telecabinele vor funcționa în program prelungit. În această perioadă se derulează şi promoţiile care se adresează pensionarilor şi grupurilor de patru persoane.

Gratuitatea la transportul cu telegondola se adresează tuturor locuitorilor şi vizitatorilor oraşului de la poalele Pietricicăi. Promoţia este valabilă în zilele de luni, 16 şi marți, 17 aprilie, în a doua şi a treia zi de Paşte, atunci când telecabinele vor funcţiona între orele 9.30 şi 24.00, respectiv 10.00 - 21.00.

"Ne-am gîndit să facem o surpriză plăcută tuturor celor care n-au călătorit până acum cu telegondola, în sensul de a oferi gratuităţi la transportul pe cablu timp de două zile", precizează Cătălin Goldan, managerul societăţii Perla Invest.

În această perioadă Perla Invest, administratorul instalației de transport pe cablu derulează alte două promoţii care se adresează pensionarilor şi grupurilor de 4 persoane.

Pensionarii pot călători, împreună cu un copil cu vîrsta sub 7 ani, la un tarif de doar 6 lei. Cealaltă promoţie, „2+2 gratis" înseamnă gratuitate pentru două persoane dintr-un grup de patru. Ambele promoţii vor fi valabile până pe 31 mai, cu excepţia sărbătorilor legale.

Promoții la plimbările cu telegondola din Piatra Neamț: doi plătesc, doi merg pe gratis

Rămâi pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”