FOTO Zeci de motociclişti din Piatra Neamţ l-au condus pe ultimul drum pe colegul lor, „Ariciul”, ucis de un şofer băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi membri ai cluburilor de motociclism din oraş au ţinut să participe la Bicaz la înmormântarea colegului Dan Titu. Acesta şi-a pierdut viaţa duminică, în urma unui accident provocat de un şofer care i-a tăiat calea pe drumul naţional 15.

Cortegiul format din motociclişti s-a reunit în faţa Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ miercuri dimineaţă, pentru a se deplasa spre oraşul Bicaz, acolo unde urma să fie înmormântat colegul lor, Dan Titu (39 de ani).

„Ariciul”, cum era alintat motociclistul care şi-a pierdut viaţa duminică, pe DN 15, în comuna Pângâraţi a fost înmormântat la Bicaz. Gestul prietenilor şi pasionaţilor de motoare a fost şi un semnal de alarmă pentru alţi participanţi la trafic, de multe ori ignoranţi faţă de cei care circulă pe două roţi.

„Uneori suntem priviţi aiurea, se spun lucruri neadevărate despre noi: că iubim viteza, că nu respectăm regulile de circulaţie, că sfidăm cu motoarele noastre. Nu suntem decât o altă categorie de participanţi la trafic, cu drepturi şi obligaţii şi suntem mult mai atenţi atunci când circulăm, deoarece ştim că mulţi dintre şoferi ne ignoră pe şosele”, a spus unul dintre participanţii la cortegiul funerar.

La ceremonia înmormântării au participat sute de persoane din Bicaz, rude, prieteni, şi simpli locuitori ai oraşului, impresionaţi de povestea motociclistului.

Accidentul mortal s-a petrecut duminică după amiază, pe DN 15, în timp ce Ioan Dan Titu circula pe motocicletă pe direcţia Piatra Neamţ - Bicaz. În zona intersecţiei spre mănăstirea Pângăraţi, o maşină Dacia Logan condusă de Sorin Stroia, de 46 de ani, care venea din sens opus, a virat stânga, intrând chiar în faţa motociclistului. În urma testării cu etilotestul, a reieşit că şoferul avea o alcoolemie de 1,17 mg/l în aerul expirat, adică peste 2 la mie în sânge.

Sorin Stroia mai avusese probleme cu alcoolul. În 2008 a rămas fără permis după ce a fost depistat cu alcoolemie de 0,97 mg./l în aerul expirat şi a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare. În 2012, după reabilitare, şi-a redobândit permisul de conducere.

Citiţi şi: Fost şef al Poliţiei Rutiere Neamţ, după moartea unui motociclist: „O pasiune care devine din ce în ce mai periculoasă”

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană