FOTO Patinoarul din Piatra Neamţ, la al şaselea sezon. Care sunt tarifele şi promoţiile oferite clienţilor pasionaţi de sportul pe gheaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patinoarul artificial din incinta ştrandului Piatra Neamţ s-a deschis duminică, 1 Decembrie, de Ziua Naţională. În prima zi de funcţionare administratorii au oferit familiilor promoţii care vor fi reluate şi în alte zile festive de pe parcursul lunii decembrie.

De la chioşcul de lângă patinoar se pot închiria patine pentru toate vârstele, iar clienţii pot servi ceai sau ciocolată caldă la o cafenea şi un chioşc amenajate în zonă. O noutate în acest sezon pentru copii sunt cele două mascote, Tom şi Jerry, care oferă un program de momente distractive.

Programul de funcţionare al patinoarului este de luni până duminică, între orele 10 şi 22. Pentru sezonul 2013-2014 tarifele practicate la patinoarul din Piatra Neamţ sunt: 8 lei/adult şi 6 lei/copil pentru intrare (sesiune de 90 minute), 7lei/adult şi 4 lei/copil la închiriere patine (sesiune de 90 minute). Pachetul promoţional acordat familiilor de 1 decembrie care va fi reluat şi în alte zile festive este 1 adult + 1 copil - 20 lei (intrare + închiriat patine – sesiune de 90 min.), respectiv 2 adulţi + 2 copii - 35 lei (intrare + închiriat patine - sesiune de 90 min.).

Începând cu 10 decembrie, va mai funcţiona o promoţie comună cu Mc Donald’s Piatra Neamţ: la fiecare bilet de adult de intrare la patinoar se dă o plăcintă gratuit. De asemenea, prin cumpărarea unui meniu de la Mc Donalds se acordă un voucher cu reducere de 50 % la biletul de intrare la patinoar (adult sau copil). Reducerea nu este valabila însă pentru închirierea de patine.

O altă facilitate este acrodată elevilor din şcoli şi licee. Astfel, se oferă gratuitate la intrare elevilor din clasele care fac ora de sport în aer liber. Intervalul în care se acordă gratuitatea este între orele 10-15, cu o solicitare făcută din partea profesorilor cu două zile înainte.

Patinoarul situat în incinta Ştrandului Tineretului a fost inaugurat în decembrie 2006. Amenajarea are o suprafaţă de 648 de metri pătraţi, cu o lungime de peste 100 de metri liniari şi o capacitate de 200 de persoane. 

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online