FOTO „Drumul Crucii”, refăcut pe Pietricica. Un alai de credincioşi a urcat o cruce uriaşă pe muntele-simbol al municipiului Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crucea purtată de câte cinci tineri a deschis procesiunea; foto: Florin Jbanca

Zeci de pietreni au participat în Vinerea Patimilor la o procesiune desfăşurată pe drumul care urcă prin spatele muntelui, până la schitul de pe Pietricica. Ceremonia a fost organizată, pentru al 13-lea an consecutiv, de Asociaţiile Creştin Ortodoxă „În Munţii Neamţului” şi Asociaţia Tineretului Ortodox - filiala Piatra Neamţ.

Participanţii, în frunte cu un sobor de preoţi de la Protopopiatul Piatra Neamţ şi de la Mănăstirea Pietricica au urcat pe drumul de aproape un kilometru care urcă spre vârful muntelui Pietricica. Procesiunea a constituit un moment de rugăciune şi aducere aminte a patimilor Mântuitorului, sub cuvântul „Lăsaţi copiii să vină la mine”.

În deschiderea procesiunii tinerii purtau pe braţe o cruce din lemn, pe care era reprezentată scena răstignirii lui Isus Hristos. Cei mai tineri deschideau procesiunea, iar participanţii ţineau în mâini flori şi lumânări.

„În fiecare an, din 2000 şi până în prezent în Vinerea Patimilor organizăm această acţiune la care participă credincioşii din oraş, ca o rememorare a momentelor biblice. Pe acest drum facem 14 opriri, câte a făcut şi Mântuitorul atunci când a urcat cu crucea în spate pe muntele Golgota”, a spus Neculai Luca, preşedintele Asociaţiei Creştin Ortodoxe „În Munţii Neamţului”.

Procesiunea s-a încheiat la schitul de pe muntele Pietricica, unde a fost ţinută o slujbă, iar participanţii au spus o rugăciune. Astfel de acţiuni au loc în judeţ doar la Piatra Neamţ, dar organizatorii vor să extindă procesiunile şi la Roman, Târgu Neamţ şi Bicaz.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG