FOTO Cum arată piramida holografică din Ceahlău în „formă“ maximă. Turiştii ajunşi în vârful muntelului, uluiţi de frumuseţea fenomenului natural unic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de turişti au urcat pe 6 august pe Ceahlău pentru piramida holografică FOTO: Andrei Dăscălescu/Facebook

Numărul turiştilor care au urcat pe masivul Ceahlău în primele zile ale lunii august în 2018 a fost mult redus faţă de alţi ani.

GLERIE FOTO

Condiţiile meteo din acest an au oferit un spectacol fascinant turiştilor care au urcat pe Ceahlău în weekend şi luni, 6 august special pentru a asista la fenomenul piramidei holografice.

La răsăritul soarelui, compunerea a patru umbre ale vârfurilor Toaca (1904 m), Piatra Ciobanului, Piatra Vulcanului şi Panaghia, a creat imaginea tridimensională pentru care au urcat sute de turişti. Mulţi au ţinut să păstreze amintiri cu acest fenomen şi au postat fotografii pe reţelele de socializare.

O pasionată de arta fotografică a surprins chiar efectul Gloria (spectrul Brocken), un fenomen optic creat de refracţia şi dispersia luminii, umbra persoanei având un halou în jurul capului.

„Duminică, din Durău au urcat doar 400 de persoane, iar în total, de joi până duminică au fost 3000 de turişti. Numărul e la jumătate faţă de anul trecut, poate şi pentru că ploile care au fost i-au speriat pe cei care ar fi dorit să urce. În plus, traseul Duruitoarea a fost închis de vineri, din cauza surpării unei zone, ca efect al ploilor“, a declarat Cătălin Gavrilescu, directorul Parcului Naţional Ceahlău. 

Pe lângă amatorii fenomenului optic, pe 6 august au fost prezenţi pe munte şi pelerinii care au ţinut să participe la slujba de la Mănăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă. La evenimentul religios a participat, ca şi în anii din urmă, şi Mitroplitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan. 

Când se poate vedea piramida din Ceahlău

Despre fenomenul piramidei holografice, sau umbra piramidală a vorbit Nicolae Ţicleanu (1943-2009), fost profesor la catedra de Geologie şi Paleontologie a Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii Bucureşti. 

”În prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală gigantică, incredibilă şi terifiantă, cu aspect de piramidă perfectă, motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida”, arăta N. Ţicleanu.  

Ulterior şi alţi pasionaţi au detaliat subiectul, în urma observaţiilor proprii, printre ei fiind şi Mihai Marin, care a studiat an de an acest fenomen şi l-a surprins în fotografii:  

„Este o compunere de minimum patru umbre. Vârful Toaca are formă de piramidă regulată cu baza un pătrat, iar sub acţiunea razelor solare dinspre est, are o umbră în formă de triunghi isoscel. Stânca Piatra Ciobanului, fiind mai mică şi mai joasă, face altă umbră, prelungă. La fel, Piatra Vulcanului şi Panaghia. Peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui. Pe 6 august, dimineaţa, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele se unesc la vârf şi se creează o imagine magnifică tridimensională, ca holograma unei piramide”, preciza Mihai Marin. 

Tot el a enumerat şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a observa acest fenomen optic:

„Umbra vârfului Toaca se poate vedea în orice dimineaţă şi seara când e senin, dar pentru a fi umbra holografică clară trebuiesc îndeplinite cel puţin aceste condiţii:

- Fenomenul are loc la răsăritul soarelui, se observă de pe vârful Toaca şi durează cam o oră. Se aplatizează şi dispare pe măsură ce soarele se ridică pe cer.

- Proiecţia este clară şi tridimensională în jurul celei de-a 49 dimineţi înainte şi după solstiţiul de vară.

- Între soare şi munte să nu fie nori, adică lumina să fie suficient de puternică încât să formeze umbre.

- Trebuie să existe un ecran  pe care să se formeze imaginea tridimensională spre vest, între Piatra Ciobanului şi Piciorul Şchiop. Ecranul este în principal din ceaţă sau nori rarefiaţi.

- Fluorescenţa oxigenului sub acţiunea razelor ultraviolete dă impresia de corp distinct ce luminează în diverse nuanţe.

- Curcubeele din vârf se formează probabil prin difracţia luminii pe particule fine de ceaţă sau aerosoli”

- În vârful umbrei vârfului Toaca uneori apare şi umbra persoanei ce priveşte, ce pare învăluită în halouri multicolore. Aceasta se poate vedea şi în alte zile ale anului”

Mai multe pentru tine:
Mobilizare impresionantă. Cehii au strâns în 48 de ore suma necesară pentru achiziția unei rachete Flamingo pentru armata ucraineană
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali