FOTO Cartoful mov peruan, un produs made in Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un întreprinzător din Piatra Neamţ a reuşit să aclimatizeze două soiuri de cartof care cresc în zona lacului Titicaca, la graniţa dintre Peru şi Bolivia.

Gabi Sandu (45 de ani) a aflat pentru prima dată de cartoful mov peruan după ce a urmărit în urmă cu 7 ani un reportaj realizat de BBC despre tradiţiile acestei culturi în zona aflată la peste 3.000 de metri altitudine. 

„Am reuşit printr-o cunoştinţă să aduc de acolo patru soiuri de cartof mov, şi a durat 6 ani să le aclimatizez. Doar două soiuri au rezistat, iar anul trecut, în august am reuşit să scot prima cultură, cu o productivitate, în echivalent de 39 tone la hectar”, povesteşte Gabi Sandu. Acesta susţine că pe lângă aspectul inedit al produsului, colorat în interior cu un mov intens, a fost atras de calităţile deosebite ale acestui produs pentru sănătate, considerat o adevărată bogăţie naţională în ţara de origine. Mai precis, este vorba de antocianina, un puternic antioxidant care luptă cu radicalii liberi din corpul uman, şi care dă şi culoarea cartofului.

 „Din ce m-am documentat am văzut că antocianina se regăseşte în diverse soiuri de fructe şi legume precum mure, afine, struguri negri, prune, rodii, vinete, sparanghel, toate având ca element comun culoarea albastru spre mov”, mai spune producătorul.  

Producţia vândută 100% 

Calităţile cartofului mov peruan, precum şi aspectul inedit au fost cea mai bună reclamă pentru valorificarea rapidă a producţiei, în cea mai mare parte la export. Anul acesta, Gabi Sandu spune că a fost asaltat de cereri, iar parte din producţie va ajunge şi pe piaţa internă, atât pentru consum, cât şi pentru a fi înmulţită în culturi. 

„Anul trecut am vândut producţia imediat după recoltare, anul acesta cred că o s-o valorific înainte de plantare. Odată cu sămânţa, voi da şi sfaturile necesare pentru îngrjirea culturii, know-how-ul de rigoare”, a mai adăugat Gabi Sandu.

Specialiştii cunosc şi un alt soi de cartof mov care circulă pe piaţa agroalimentară mondială, intitulat Blue Congo, însă acesta nu are aceleaşi proprietăţi pe care le are cartoful din Peru. De asemenea, în Scoţia se produce un soi de cartof prin modificări genetice, care are preţuri destul de piperate pe piaţă şi se foloseşte în bucătăriile marilor restaurante.

„În perioada anilor ’90, după desfiinţarea CAP-urilor, ţăranii foloseau sămânţă de la fostele cooperative, iar prin degenerare se ajungeau şi la soiuri cu tente de roz sau parţial violet, dar nu vorbim despre aceeaşi situaţie. În Congo, sau în Peru, astfel de culturi au crescut în mod natural, şi apoi au fost îngrjite de băştinaşi”, spune Ioan Ghiuţă Ţarălungă, şeful Unităţii Fitosaniare Neamţ.

30 de lei costă kilogramul de cartof mov peruan      

Vă mai recomandăm:

Grădinarii din Neamţ scot roşii-gigant în vipia verii

Piatra Neamţ: Roşii autohtone produse în curtea unei fabrici

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”