Elena, femeia frumoasă şi inteligentă din spatele scriitorului Garabet Ibrăileanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Ibrăileanu a avut o fiică, Măricica

Una dintre femeile frumoase ale României, despre care s-a scris însă foarte puţin este Elena Ibrăileanu, fostă Carp. O femeie brunetă, cu ochii negri şi faţa albă ca zăpada, care i-a furat inima scriitorului încă din studenţie.

Aşa cum remarcau şi prietenii lui Garabet Ibrăileanu, această femeie era frumoasă atât fizic, cât şi sufleteşte. După cum mărturiseşte Elena, într-o excursie la Broşteni, Constantin Stere, prietenul lui Ibrăileanu, i-a remarcat frumuseţea. “Aici Stere mi-a ţinut şi mie un toast care m-a flatat mult, mă compara cu nu ştiu ce fete din Rusia, cu calităţi alese. Eram tare fudulă”.

Garabet Ibrăileanu a cunoscut-o pe Elena în anul 1894, pe când avea 23 de ani. A fost la ea acasă, cu alţi doi colegi pentru a iscăli nişte manifeste studenţeşti. Ea era studentă la Ştiinţe, iar el la Litere.

Povestea de dragoste dintre ei s-a înfiripat însă după o excursie pe Ceahlău. “În noaptea aceea am rămas pe munte ca să vedem a doua zi răsăritul soarelui. S-a făcut un foc bun şi sub o stâncă ne-am făcut culcuşuri din crengi de brad şi jnepi cărate de băieţi şi [am dormit] acoperite cu pleduri”.

Întoarcerea la Piatra Neamţ s-a făcut cu plutele. “Pe plută Ibrăileanu sta lângă mine şi, cu toate protestările mele, îmi ţinea umbrela să nu mă ardă soarele. Recita versuri şi spunea că drumul acela ar vrea să nu se sfârşească niciodată”, povestea Elena.

După acea călătorie Ibrăileanu venea mereu acasă la Elena, cu pretextul de a-l găsi pe fratele ei, Mihai Carp. Într-o seară a venit la ea cu un rulou, pe care i l-a oferit. ”Mi-a spus că e un articol al lui despre Sully Proudhomme şi că ar dori să-l citesc şi eu. Când mai târziu desfac ruloul găsesc o scrisoare mare de patru coale cu declaraţii şi propunere de căsătorie”, îşi amintea Elena.

Ca răspuns la scrisoare, Elena Carp i-a spus că îşi doreşte să-şi facă întâi o carieră şi apoi să se căsătorească. Ibrăileanu s-a arătat dispus să o aştepte. Se plimbau de multe ori şi o aştepta după meditaţii să o conducă acasă. În 1901 cei doi s-au căsătorit şi au fost cununaţi de Constantin Stere şi soţia lui.

După câţiva ani de căsnicie, Ibrăileanu a început să-şi neglijeze casa şi familia. Elena suferea foarte mult datorită distanţei care apăruse între ei, din cauza preocupărilor lui intelectuale. Garabet îi cerea uneori ajutorul, o folosea pe post de “cenzor” şi lector, chemând-o “zarzavagiţa lui Molière”. Drept răspuns, ea îl alinta “boierul”.

Deşi şi-a amânat căsătoria pentru carieră, Elena a ajuns să se sacrifice pentru opera şi activitatea soţului ei. Mergea pe fereastră, pentru a nu-şi deranja soţul din somn. A luat frâiele familiei şi ale gospodăriei. Când Garabet Ibrăileanu a devenit neurastenic, fiind mereu obosit şi având insomnii, Elena i-a devenit infirmieră.

Femeia a fost nevoită să suporte toate fricile lui Garabet Ibrăileanu. Prima sa obsesie era focul, care i-a mistuit o casă şi redacţia de la “Viaţa Românească”. Din acest motiv, toate scrumierele pe care le avea în casă erau pline cu apă.

Din cauza faptului că scria noaptea şi dormea ziua, Elena era nevoită să umble mereu în vârful picioarelor, să vorbească în şoaptă şi să alunge persoanele care-l vizitau ziua. O altă obsesie a criticului care a chinuit-o pe Elena a fost frica de moarte, care l-a făcut ipohondru. Soţia trebuia să-i sterilizeze ţigările, să-i imbibe batista într-un lichid sterilizant şi să învelească clanţele uşilor în pânză udată cu acid fenic.

În ciuda faptului că era o femeie frumoasă şi inteligentă, Elena Ibrăileanu a preferat să devină sprijinul şoţului ei, să se sacrifice pentru familie şi pentru activitatea lui literară.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie