Drama doctoriţei căreia autorităţile din Finlanda i-au luat copiii. Cum decurge o vizită: „Nici nu mai ştiu de câte ori am murit până acum“

Camelia Smicală, medicul din Piatra Neamţ care trăieşte un coşmar în Finlanda, a povestit cum decurge o vizită făcută în căminul unde sunt în plasament cei doi copii minori ai ei, Mihai şi Maria.

Situaţia celor doi copii minori ai Cameliei Jalaskoski Smicală, medicul originar din Piatra Neamţ care trăieşte în Finlanda un adevărat coşmar, a intrat în atenţia autorităţilor române după ce, în septembrie, la Helsinki a ajuns ministrul Românilor de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac. Demnitarul a încercat pe cale diplomatică să rezolve cazul copiilor minori ai româncei aflaţi de mai bine de un an în custodia statului finlandez.

Pe 19 septembrie, la Tampere a ajuns şi ambasadorul României în Finlanda pentru o discuţie aplicată pe acest caz cu reprezentanţii ţării nordice. Comisia finlandeză nu s-a mai reunit însă, deoarece o persoană a intrat în concediu, drept pentru care demersurile se vor relua la sfârşitul lunii octombrie.

„O oră şi jumătate am voie să mă bucur de copiii mei“ 

Zilele trecute, Camelia Smicală a avut permisiunea autorităţilor finlandeze să-şi vadă cei doi copii şi a povestit ulterior într-o postare pe Facebook cum a trăit această revedere după trei săptămâni de la precedenta vizită.

„Nu ştiu cum ar putea cineva să înţeleagă ce sentimente mă încearcă de fiecare dată când îi văd intrând în încăperea aceea, aduşi separat, după o schemă care să împiedice ca ei să se întâlnească, şi mai ales să îi pot vedea simultan. O dată la trei săptămâni, timp de o oră şi jumătate, încerc să le transmit toată dragostea de care sunt privaţi, să-i asigur că va fi bine, să-i înveselesc un pic şi să-i motivez să nu renunţe să spere că vom fi din nou împreună, acasă. O oră şi jumătate am voie să mă bucur de copiii mei buni, deştepţi şi frumoşi. Nu există un cuvânt care să definească ce simt când îi văd plecând. Nici nu mai ştiu de câte ori am murit până acum“, îşi începe Camelia Smicală relatarea. 

La ultima vizită, femeia spune că l-ar fi găsit pe băiatul ei slab, palid şi foarte trist. „Încercările lui de a părea vesel îmi rup inima. Mă tem că şi încercările mele de a părea veselă au acelaşi efect asupra lui. Mi-a adus o nouă scrisoare pe care vrea să o trimit pe adresa ONU. Copilul meu citeşte despre drepturile omului…o situaţie normală pentru un copil fericit în Finlanda“, notează cu ironie femeia, menţionând apoi că personalul de la cămin a raportat celor de la social despre apelul scris de Mihai. 

„…la câteva minute, o aşistentă socială a năvălit în încăpere şi l-a somat să predea scrisoarea. Fără explicaţii, pe un ton de comandă. Copilul meu, care are doar 11 ani, nu s-a lăsat intimidat şi a avut puterea să se opună. A avut tăria să-i spună că nu vrea ca scrisoarea lui să fie citită de alte persoane decât cele cărora le este adresată. Cum vi se pare faptul că o eminenţă a serviciului social se deplasează pentru câteva rănduri scrise de un copil?“ 

„Simt că le este frică“ 

Pe fiica ei, Maria, mama spune că a găsit-o concentrată asupra hăinuţelor pe care i le-a cumpărat. Femeia se întreabă când le va purta, deoarece cele pe care i le-a cumpărat ultima dată sunt încă nefolosite, aşa cum i le-am adus la prevedenta vizită. 

„Maria le va primi doar după ce personalul va avea timp să verifice dacă nu conţin obiecte interzise sau cine ştie, vreun plan de evadare. Am cumpărat pentru copiii mei hăinuţe călduroase, pentru că aici este frig - dar nu ştiu când le vor primi“.

În finalul postării, femeia spune că a simţit frica celor doi copii de a vorbi deschis despre problemele din centrul de protecţie, pentru a nu avea necazuri şi mai mari. 

„Amândoi au învăţat să se autocenzureze şi evită să vorbească despre anumite lucruri. Simt că le este frică şi că înainte de a deschide gura se gândesc deja la posibile repercusiuni. Copiii mei ştiu exact că li se face o nedreptate, ştiu exact că au fost furaţi şi nimic din ce ar mai decide socialul nu i-ar mai mira. Nu au nici cea mai mică urmă de respect pentru entităţile care îi ţin cu forţa la închisoare, însă sunt conştienţi de faptul că «măsurile de protecţie» pot suferi oricând noi modificări“.