Directoarea Volksbank Piatra Neamţ, trimisă în judecată de DNA pentru o fraudă de proporţii. Banca a calculat un prejudiciu de 1,14 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volksbank a calculat că a fost prejudiciată cu 1,1 milioane de euro FOTO Adevărul arhivă

Carmen Claudia Vlăsceanu, directoarea Volksbank Piatra Neamţ, este acuzată de procurorii DNA Bucureşti pentru infracţiunile de luare de mită şi complicitate la înşelăciune în formă calificată.

Carmen Claudia Vlăsceanu, directoarea Sucursalei Volksbank Piatra Neamţ, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de comitere a infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în formă continuată (10 acte materiale), respectiv luare de mită.

În acelasi dosar mai sunt alţi şapte inculpaţi, membri sau rude ale aceleiaşi familii. Procurorii DNA susţin că aceştia au beneficiat ilegal de credite ce au produs băncii Volksbank un prejudiciu de 1,14 milioane de euro. 

Credite pe ochi frumoşi

Conform anchetatorilor, faptele s-au petrecut în perioada 21 iunie 2006 -17 octombrie 2008, atunci când directoarea Carmen Claudia Vlăsceanu, în baza unei înţelegeri cu omul de afaceri Aurel Lazăr, din comuna Dumbrava Roşie a propus şi a aprobat 10 credite bancare pe baza unor adeverinţe de venit, întocmite în fals. Beneficarii creditelor au fost Maria Ramona Nemţanu, Vasile Adrian Lazăr, Gheorghe Budeanu, Mihai Nemţanu, Mihaela Lazăr şi Aurel Florin Motfolea.

„Inculpatul Lazăr Aurel a fost garant ipotecar pentru toate creditele bancare luate de ceilalţi inculpaţi, toate cele zece credite fiind acordate cu încălcarea regulamentelor interne ale băncii şi pe perioade foarte mari de timp (300 luni). De asemenea, prin acceptarea documentaţiei incomplete (lipsa copiilor de pe cărţile de muncă), s-au maximizat riscurile de credit. Astfel, creditele nu au fost restituite decât într-o mică parte (…), banca fiind nevoită să treacă la executări silite imobiliare“, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA. 

Procurorii anticorupţie spun că o altă manoperă utilizată de directoarea băncii a constat în dimensionarea creditelor, astfel încât fiecare în parte să intre în competenţa de aprobare a sucursalei bancare din Piatra-Neamţ, adică maxim 100.000 euro.

Volksbank, păgubită cu un milion de euro

În acest fel, Carmen Vlăsceanu a sustras controlului structurii centrale a băncii acordarea împrumuturilor, iar acţiunile sale au avut ca urmare păgubirea băncii cu suma de 1.141.597 euro.

„În schimbul încălcării atribuţiilor de serviciu (…) inculpata Vlăsceanu Carmen Claudia a primit cu titlu de foloase necuvenite suma de 127.425 lei de la inculpata Nemţanu Maria Ramona, sumă din care şi-a însuşit 18.000 lei“, mai arată anchetatorii.

Pentru recuperarea prejudiciului, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor. Doi dintre inculpaţi, Vasile Liche şi Marius Sîrbu, au încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii.

Neregulile de la Piatra Neamţ sesizate de conducerea centrală a băncii

„În 2010, conducerea Volksbank a început o anchetă internă în cazul de la sucursala Piatra Neamţ, ca urmare a sesizării unor nereguli. În urma investigaţiilor, Banca a sesizat autorităţile şi a dispus încetarea contractului de muncă al angajatului. Volksbank are toleranţă zero la încălcari ale normelor interne şi ale normelor legale externe. Comportamentul băncii în ceea ce priveşte descoperirea, raportarea şi măsurile implementate demonstrează o abordare corectă, solidă şi responsabilă. Banca a cooperat şi va coopera în continuare cu autorităţile în ancheta cazului", au ţinut să precizeze reprezentanţii Volksbank.

Aurel Lazăr a fost inculpat recent de procurorii DNA (aprilie 2014) într-o cauză în care a fost deferit justiţiei şi magistratul Iulia Paisa, fosta şefă a Judecătorei Piatra Neamţ. Anchetatorii o acuză pe judecătoare că, împreună cu grefierul şef Mirela Rengheş, l-au ajutat pe omul de afaceri să intre ilegal în posesia a 242.980 mp de teren. 

Citeşte şi:

Corupţie la vârful Judecătoriei Piatra Neamţ. Preşedinta instanţei, acuzată de favorizarea unor afaceri cu terenuri

Magistrat trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu