Descântec pentru reuşita la proces. Cum puteai câştiga în instanţă cu o formulă magică şi un lacăt, în urmă cu 100 de ani

La sfârşit de secol XIX, unii români mai păstrau anumite credinţe care le garantau succesul în cazul unui proces. Rostirea unei formule magice înainte de confruntarea din instanţă, însoţită de un ritual cu un lacăt, aveau rostul de a spori considerabil şansele de a câştiga litigiul.

În numărul 8 din 1895 al publicaţiei „Şezătoarea. Revistă de literatură şi tradiţiuni populare” este publicat un articol despre credinţele românilor în descântecele care le asigurau o hotărâre favorabilă în diferite procese. 

Directorul publicaţiei, Artur Gorovei, explică la începutul articolului că abia în ultimii ani poporul a început să creadă că poate avea câştig de cauză „numai aşa, pentru sfânta dreptate”. Academicianul Gorovei spune că în credinţa populară, de la sfârşit de secol XIX, judecătorii putea fi influenţaţi în luarea deciziilor de anumite descântece.

„Deprins cu judecăţile Divanului, când trebuia să ai punga plină ca să eşi cu izbândă din judecată; obişnuit chiar cu judecătorii de acum zece sau chiar cincisprezece ani, pe când hotărârile se pronunţau în favoarea celui care dă mai mult, poporul mai crede încă, pe unele locuri, că judecătorii pot fi influenţaţi, dacă nu prin bani, măcar prin gura vrăjmaşilor. De aceea se mai fac încă descântece de cătră cei cu judecăţile”, arată Artur Gorovei.  

Formula care influenţa judecătorii: Alah, Surtan, Dobumcalem, Huima, Sulam!

Un exemplu concret despre această credinţă este prezentat în revista „Şezătoarea”, respectiv un descântec pe care Artur Gorovei mărturiseşte că l-a găsit cu ocazia unui inventar, între hârtiile unui bogătaş din Fălticeni.   

Se precizează că descântecul trebuia însoţit de un anumit ritual: 

„Când îi vrea să mergi la judecată, să iei o lacată cu şurub, să deschizi lacata şi să zici cuvintele aceste: 

<Rog  pe limbele rele (să numeşti pe judecători şi potrivnicul ce-l ai) să nu grăiască de mine rău la această înfăţoşare.

Alah, Surtan, Dobumcalem, Huima, Sulam!>

Formula magică de descânt trebuia spusă de trei ori, ultima dată concomitent cu închiderea lacătului şi cu aruncarea cheii în poziţa opusă lacătului. 

„Apoi arunci lacata într-o parte, şi cheea în altă parte, şi zici: 

<Când s-a găsi lacata aceasta şi cheea ei, şi s-a deschide, atuncea să se deschidă gurile vrăjmaşilor mei; cum s-a închis şi s-a încuiat lacata aceasta, aşa să se închidă gurile vrăjmaşilor mei şi a acelora ce m-or judeca, şi să nu le poată deschide asupra mea, să mă judece rău>