De ce nu oficiază preoţii slujba înmormânării în cazul sinucigaşilor. Explicaţiile unui teolog: „Fără Christos n-am fi decât un refren de romanţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În bisericile creştine, slujba înmormântării celor care au ales să-şi ia viaţa este lipsită de fastul ceremonialului.

Invitat la Conferinţa „Bucuria postirii - Postul bucuriei”, eveniment organizat la începutul lunii aprilie la Piatra Neamţ de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, cunoscutul preot Constantin Necula a vorbit publicului despre ce înseamnă cu adevărat postul şi postirea, într-un limbaj nonconformist, direct şi pe înţelesul tuturor.  

Doctor în Teologie şi conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, părintele Necula a răspuns apoi zecilor de întrebări transmise de publicul din sala Cinematografului Dacia Panoramic (redenumit recent „Cinema Mon Amour”), întrebări care au abordat diverse teme. 

Una din întrebările puse preotului profesor a fost legată de subiectul îngropării sinucigaşilor, respectiv de practica Bisericii Ortodoxe în astfel de situaţii. Înainte, părintele Necula a rememorat un astfel de eveniment la care a luat parte în tinereţe, pe când era diacon:

„La Braşov s-a sinucis un tânăr şi preoţii de acolo, după părerea mea, exagerând în reacţie, au refuzat prohodul, au refuzat înmormântarea...Şi l-au dus pe copilul acela pe sicriu, pe un camion, cântându-i versuri din Eminescu. Îi cântau la vioară «Mai am un singur dor». M-am speriat, m-am înspăimântat. Fără Christos, n-am fi decât un refren de romanţă”, şi-a amintit Constantin Necula. 

„L-au îngropat, au pus coroanele, a plecat lumea, se uitau urât la mine tinerii, erau supăraţi că preoţii din oraş nu au stat lângă ei. Nu ştiu dacă ei înţeleg ce înţelegem noi, dar e un mecanism de apărare al Bisericii momentul acesta de slujire foarte limitată la suicid. La sfârşit de tot, m-am dus la tata şi la mama şi le-am spus: «Mă iertaţi, mai am ceva de făcut». Murise un vecin şi era o altă înmormântare acolo şi m-am dus aşa, după coroane, să nu mă vadă nimeni, şi am rostit un Tatăl nostru. De după coroane a ieşit mama copilului care plângea şi mi-a spus: «Părinte, aşa-i că tot mai e un pic de speranţă?» Tămâia de la capul mortului e un semn că zorii nu sunt ai morţii, ci sunt ai Învierii, că noi nu suntem ai morţii, ci suntem ai Învierii”, a mai spus preotul profesor. 

„Suicidul e ca un virus”

  

Preotul Constantin Necula a menţionat că el însuşi are o misiune deloc plăcută, una dintre funcţiile pe care le are în Sibiu fiind aceea de a însoţi cortegiile funerare în cazul sinucigaşilor. 

„Sunt oameni care accidental li se întâmplă, sunt bolnavi, aici sunt tot felul de trepte de înţelegere a lucrurilor, nu putem să-i judecăm, n-avem voie să-i judecăm”, a spus Constantin Necula. 

Teologul a explicat că „preoţii nu pot face slujba înmormântării unui sinucigaş, nu pot face fastul obişnuit, dintr-un motiv foarte simplu: suicidul oricum e ca un virus".

"Aţi remarcat că dacă se aude de un suicid în oraş, imediat mai apare unul în partea cealaltă, e un întreg mecanism de transmitere. Preotul nu poate merge la înmormântare ca să încurajeze pe oamenii din comunitate să spună: «Uite, orice ar fi, tot în mâna lui Dumnezeu mergi», ci atenţionează. Atitudinea Bisericii este de a atenţiona că nu-i un lucru OK suicidul. Uneori o faci cu inima ruptă, eşti trist tu, ca preot”, spune părintele.

Constantin Necula a amintit că în Mitropolia Ardealului, acolo unde el este consilier misionar-pastoral şi de imagine, mitropolitul a dat o slujire pe scurt, specială, pentru astfel de cazuri, când trebuie înmormântaţi sinucigaşi, în încercarea de a nu întrista familia. 

„Oricum, noi slujba nu o facem pentru mort - la înmormântare poţi să-i cânţi mortului la ureche ce vrei sau poţi să-l lauzi până-i ies timpanele... nu-i pentru el, e pentru cei rămaşi. Şi atunci încurajezi pe cei rămaşi, dar şi îi descurajezi la o faptă ca atare. Numai în pielea popii să nu fii la o înmormântare de sinucigaşi şi a părinţilor celui sinucis, sau a soţiei, ori a copilului. În ultima instanţă numai în pielea mortului să nu fii”, a mai spus Pr. Conf. Univ.Dr. Constantin Necula.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”