De ce nu oficiază preoţii slujba înmormânării în cazul sinucigaşilor. Explicaţiile unui teolog: „Fără Christos n-am fi decât un refren de romanţă“

În bisericile creştine, slujba înmormântării celor care au ales să-şi ia viaţa este lipsită de fastul ceremonialului.

Invitat la Conferinţa „Bucuria postirii - Postul bucuriei”, eveniment organizat la începutul lunii aprilie la Piatra Neamţ de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, cunoscutul preot Constantin Necula a vorbit publicului despre ce înseamnă cu adevărat postul şi postirea, într-un limbaj nonconformist, direct şi pe înţelesul tuturor.  

Doctor în Teologie şi conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, părintele Necula a răspuns apoi zecilor de întrebări transmise de publicul din sala Cinematografului Dacia Panoramic (redenumit recent „Cinema Mon Amour”), întrebări care au abordat diverse teme. 

Una din întrebările puse preotului profesor a fost legată de subiectul îngropării sinucigaşilor, respectiv de practica Bisericii Ortodoxe în astfel de situaţii. Înainte, părintele Necula a rememorat un astfel de eveniment la care a luat parte în tinereţe, pe când era diacon:

„La Braşov s-a sinucis un tânăr şi preoţii de acolo, după părerea mea, exagerând în reacţie, au refuzat prohodul, au refuzat înmormântarea...Şi l-au dus pe copilul acela pe sicriu, pe un camion, cântându-i versuri din Eminescu. Îi cântau la vioară «Mai am un singur dor». M-am speriat, m-am înspăimântat. Fără Christos, n-am fi decât un refren de romanţă”, şi-a amintit Constantin Necula. 

„L-au îngropat, au pus coroanele, a plecat lumea, se uitau urât la mine tinerii, erau supăraţi că preoţii din oraş nu au stat lângă ei. Nu ştiu dacă ei înţeleg ce înţelegem noi, dar e un mecanism de apărare al Bisericii momentul acesta de slujire foarte limitată la suicid. La sfârşit de tot, m-am dus la tata şi la mama şi le-am spus: «Mă iertaţi, mai am ceva de făcut». Murise un vecin şi era o altă înmormântare acolo şi m-am dus aşa, după coroane, să nu mă vadă nimeni, şi am rostit un Tatăl nostru. De după coroane a ieşit mama copilului care plângea şi mi-a spus: «Părinte, aşa-i că tot mai e un pic de speranţă?» Tămâia de la capul mortului e un semn că zorii nu sunt ai morţii, ci sunt ai Învierii, că noi nu suntem ai morţii, ci suntem ai Învierii”, a mai spus preotul profesor. 

„Suicidul e ca un virus”

Preotul Constantin Necula a menţionat că el însuşi are o misiune deloc plăcută, una dintre funcţiile pe care le are în Sibiu fiind aceea de a însoţi cortegiile funerare în cazul sinucigaşilor. 

„Sunt oameni care accidental li se întâmplă, sunt bolnavi, aici sunt tot felul de trepte de înţelegere a lucrurilor, nu putem să-i judecăm, n-avem voie să-i judecăm”, a spus Constantin Necula. 

Teologul a explicat că „preoţii nu pot face slujba înmormântării unui sinucigaş, nu pot face fastul obişnuit, dintr-un motiv foarte simplu: suicidul oricum e ca un virus".

"Aţi remarcat că dacă se aude de un suicid în oraş, imediat mai apare unul în partea cealaltă, e un întreg mecanism de transmitere. Preotul nu poate merge la înmormântare ca să încurajeze pe oamenii din comunitate să spună: «Uite, orice ar fi, tot în mâna lui Dumnezeu mergi», ci atenţionează. Atitudinea Bisericii este de a atenţiona că nu-i un lucru OK suicidul. Uneori o faci cu inima ruptă, eşti trist tu, ca preot”, spune părintele.

Constantin Necula a amintit că în Mitropolia Ardealului, acolo unde el este consilier misionar-pastoral şi de imagine, mitropolitul a dat o slujire pe scurt, specială, pentru astfel de cazuri, când trebuie înmormântaţi sinucigaşi, în încercarea de a nu întrista familia. 

„Oricum, noi slujba nu o facem pentru mort - la înmormântare poţi să-i cânţi mortului la ureche ce vrei sau poţi să-l lauzi până-i ies timpanele... nu-i pentru el, e pentru cei rămaşi. Şi atunci încurajezi pe cei rămaşi, dar şi îi descurajezi la o faptă ca atare. Numai în pielea popii să nu fii la o înmormântare de sinucigaşi şi a părinţilor celui sinucis, sau a soţiei, ori a copilului. În ultima instanţă numai în pielea mortului să nu fii”, a mai spus Pr. Conf. Univ.Dr. Constantin Necula.