Cum s-a ales praful de domeniul schiabil din Neamţ. 14 milioane de euro s-au dus pe apa sâmbetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe pârtia de la Piatra Neamţ nu se ştie dacă se mai schia vreodată FOTO Ştirineamţ.ro

O investiţie realizată în mandatele primarului din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, care a totalizat aproximativ 14 milioane de euro, este inutilizabilă şi nerentabilă

Intenţia de a face din municipiul Piatra Neamţ un pol de atracţie pentru practicarea sporturilor de iarnă s-a dovedit a fi un fiasco total, investiţia începută de administraţia Gheorghe Ştefan, în anul 2005, care a totalizat aproximativ 14 milioane de euro, nefiind rentabilă. 

Investiţia a adus doar pierderi primăriei, care plăteşte şi acum rate imens de mari. Pentru baza care s-a realizat pe culmea Cozla - pârtie de schi, de tubing, telescaun, telegondolă, instalaţii de apă, utilaje de întreţinere, tunuri de zăpadă şi multe altele au fost contractate credite bancare consistente. Din păcate, după cum au constatat autorităţile locale actuale, ea nu mai poate fi pusă în valoare pe viitor. 

„Este imposibil ca pârtia să mai fie deschisă vreodată. La primărie s-au făcut calcule. Deschiderea şi funcţionarea pe o perioadă de doar trei luni ar însemna circa 130.000 de euro. În acest sezon a nins o zi şi jumătate, fiind doar câteva zile foarte friguroase. Ca să funcţioneze tunurile de zăpadă, ar trebuie să fie patru zile cu temperaturi de -5 grade“, a declarat medicul Liviu Harbuz, şeful Cabinetului primarului, la o emisiune a postului Exploziv TV. 

Cifrele unui dezastru financiar 

Harbuz s-a referit la faptul că nici clima nu mai este prielnică, de ani de zile zăpada fiind foarte puţină în zona Piatra Neamţ, la fel şi perioadele foarte friguroase. El a conchis spunând că investiţia a fost una păguboasă. La începutul acestui mandat, primarul din Piatra Neamţ, Adrian Carabelea, a făcut un sondaj de opinie, locuitorii fiind întrebaţi dacă mai doresc deschiderea pârtiei. Deşi cei mai mulţi au răspuns „Da“, acest lucru nu s-a putut realiza din cauza unor inconveniente argumentate. Astfel, în sezonul 2017/2018, pârtia şi tescaunul nu au funcţionat, pentru că nu a fost zăpadă, iar în iarna 2018/2019 s-a schiat între 10 ianuarie şi 3 martie 2019, rezultând pierderi de 271.375 lei. Cele 6.260 de bilete au adus încasări de 218.625 lei, iar cheluielile cu electricitatea şi mentenanţa au totalizat 490.403 lei. 

Pe Cozla, cei care doreau să se bucure de iarnă puteau schia pe o pârtie cu nocturnă, având la dispoziţie şi telescaun. Mai era o pârtie de tubing pentru copii, dezafectată în prezent. În ceea ce priveşte traseul telegondolei, acesta are circa doi kilometri, turiştii pleacă din faţa Gării Piatra Neamţ, care-i transportă pe deasupra oraşului, până pe culmea împădurită. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Noapte sinistră provocată de vânt în Neamţ. Acoperişuri de blocuri smulse şi căzute peste maşini FOTO

Drifturile pe zăpadă în toiul nopţii l-au lăsat fără maşină. Ce a păţit un şofer teribilist

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța