Cum îşi târguiau mamele pruncii bolnăvicioşi ca să trăiască. „Vinderea“ copiilor, obicei vechi în satele româneşti

La începutul anilor 1900, în satele din Moldova, familiile care nu aveau copii sau mamele cărora le mureau pruncii apelau la tot felul de metode pentru a avea moştenitori.

Revista de literatură şi tradiţiuni populare „Şezătoarea”, a fost fondată în anul 1892 de academicianul Artur Gorovei, folclorist şi etnograf din Fălticeni, În materialele semnate de învăţători din Suceava şi Neamţ, erau prezentate obiceiuri, tradiţii, cântece populare, credinţe şi superstiţii din satele Moldovei şi numai.

Unul din obiceiurile descrise în publicaţia amintită este cel al „vinderii copiilor”, o practică întâlnită în satele de pe Valea Bistriţei şi în alte localităţi din nordul Moldovei. În volumul IV al revistei, din anul 1897, învăţătorul Mihai Lupescu, dascăl din Broşteni (Suceava) dedică un articol pe subiectul familiilor care nu puteau să aibă, sau să păstreze copiii care mureau la scurt timp după naştere.  

Conform precizărilor făcute încă din startul articolului, aceste probleme erau considerate semne divine, însă părinţii nu se fereau să le găsească rezolvare chiar şi cu mijloace considerate diavoleşti:

„Cînd unui ţăran nu-i trăesc copiii, nu-i semn bun. El umblă şi cu D-zeu şi cu dracu numai să capete moştenitori. La mulţi vezi în rîndul icoanelor pe Sfîntul Stelian, care are în samă creşterea copiilor şi căruia dimineaţa 

şi sara ambii gospodari, şi mai ales gospodina, îşi îndreaptă rugele lor calde de a dărui zile copilaşilor lor. Unele femei umblă cu babe, cu vrăji, cu descîntece, ş.a. pentru a face pe copiii lor să trăiască ; altele fac fel-de-fel de rugăciuni ca să se învrednicească Cel de sus a avea urmaşi. Căci ţăranul consideră ca o necinste neputinţa de a nu avea copii şi o pedeapsă dumnezeească întîmplarea cînd îi mor copiii de-a rîndul”

Descântece şi fierturi miraculoase

Învăţătorul dezvăluie apoi un caz concret, o femeie cunoscută în zona Broşteni care descânta şi prepara fierturi din plante pentru ca mamele să nască.

„Antăloaea, o descîntătoare iscusită din Broşteni, cunoaşte şi buruene de făcut copii…”

De la aceeaşi sursă, folcloristul a aflat şi cum decurgea scenariul unui obicei ritualic practicat la sate. Astfel, femeile care aveau copii bolnăvicioşi, în pericol de moarte, îl „vindeau” simbolic unei mame vrednice: 

„Tot ea mi-a spus, că dacă omu vede că nu-i trăesc trebuie să-l vîndă celor ce li trăiesc” 

Copii „vânduţi” la fereastră

Autorul articolului descrie în detaliu acest obicei de „vindere” a copiilor, aşa cum l-a aflat de la „descântătoarea iscusită”: 

„Într'o Joi, zi de tîrg, femeea căreia îi trăesc copiii, după ce mai întîi s-a grăit cu cea căreia nu-i trăesc, vine la casa gospodarului ce n’are parte de copii.

Cum ajunge în ogradă, femeea ce vinde copilul deschide o fereastă de la odaea unde se află şi stă cu copilul în braţe”

Dialogul care are loc între cele două femei urmează principiile unei tranzacţii, în final părţile parafând târgul cu un adălmaş.   

„Cumpărătoarea care în totdeauna e o femee în vîrstă spune către femeea cu copil:

- Ce ai de vînzare nevastă?

- Uu băet (ori fată).

- Şi-l vinzi?

- Da de ce nu ?!

- Ce-ai să faci cu banii ?

- Am să cumpăr eu ei tămîie şi smirnă, întru pomenirea sf. Stelian.

- Cît ceri pe băet (ori fată) ?

- Nu ţ-oiu cere mult, ia două parale!

- Nu-ţi dau atîta, că-i prea scump şi nu face.

- Ba face, dragă, că puiul ce-ţi vînd îi bun şi frumuşel !

- Eu îşi dau o para; de-ţi place preţul ista bine, iar de nu, rămîi cu bine.

- De ce nu dai cît cer eu? Ţi-l dau cu albie, pelinci, cu tot ce-i trebue, numai să-ţi trăiască şi să ai parte de el. Că la mine nu-i merge bine !

- Dacă mi-1 dai aşa, îl ieu: uite două parale, dă-l încoa!”

După încheierea vânzării, noua „mamă” îşi intră în rol, în timp ce femeia care şi-a dat copilul cumpără cu banii primiţi tămâie pentru biserică. Tot acest ritual are rolul de a face ca pruncul vândut pe fereastră să depăşească problemele de sănătate şi să tăiască:

„Şi cumpărătoarea ia pe fereastră copilul în braţe, îl învăleşte în pelinci, se face că pleacă, dă banii şi pe urmă vine cu el în casă, îl înfaşă ea,îl adoarme şi pe urmă cinsteşte adalmaşul cumpărăturei cu vînzătoarea. Adalmaşu constă din rachiu fert. Cu banii ce mama ia pe copil, cumpără tămîie ce o dă la biserică. Şi se spune, că copiii vînduţi pe fereastră trăiesc”.