Cum îşi cosmetiza imaginea Carol al II-lea. Ministerul special care a funcţionat în ultimii ani de domnie ai monarhului

În ultimii ani ai regimului carlist, în România a funcţionat un minister al propagandei, ale cărui metode au fost preluate şi în perioada comunistă.

Lucrarea intitulată „Carol al II-lea şi sfârşitul democraţiei. Un rege, un cult, o camarilă“ (2018), lansată în 2018, recompune viaţa şi domnia celui mai controversat rege al României. Volumul este realizat de un colectiv de profesori: Daniel Dieaconu (coordonator), Elena Preda, Mihai Andrei Nica, Cristiana Şoimaru şi Dionisie Savin, membri ai Asociaţiei Profesorilor de Istorie din Neamţ (APIN). 

Cele douăsprezece capitole ale lucrării prezintă un adevărat scenariu al vieţii şi domniei lui Carol al II-lea. În capitolul VI (Regele şi instituţiile puterii) autorii prezintă mijloacele şi instrumentele de propagandă pe care monarhul le folosea pentru a-şi construi o imagine de erou al naţiunii. 

„Propaganda în regimul carlist a fost un instrument eficient folosit pentru crearea unei imagini a regelui Carol al II-lea, care a fost un adevărat deschizător de drumuri în acest domeniu, acţiunile sale şi ale acoliţilor săi în domeniu putând fi subiectul unui bogat studiu de caz“, se arată în subcapitolul dedicat Ministerului Propagandei Naţionale, un minister înfiinţat pe 3 octombrie 1938, care nu îşi justifica numele în totalitate: era concentrat pe propagandă, dar nu naţională, ci carlistă.

Autorii arată că deşi a avut viaţă scurtă (aproape doi ani), până pe 20 septembrie 1940, acest minister condus succesiv de Alexandru Radian, C.C. Giurescu, Teofil Sidorovici şi Nichifor Crainic a dezvoltat propaganda la rang de artă. 

„Ministerul Propagandei Naţionale şi-a îndreptat mare parte din atenţie asupra presei. Structurase un scenariu cu instrucţiuni pentru toate tipurile de articole ce trebuiau scrise în aşa fel încât să fie prezentată viaţa regelui - un model de virtute umană. Erau strict controlate articolele ce apăreau în capitală, în provincie şi, de asemenea, articolele ce trebuiau transmise în străinătate, iar presa favorabilă regelui din afara ţării trebuia să-şi găsească spaţii largi în ziarele româneşti“, se arată în lucrarea citată. 

Calendar FRN (SANIC, fond Casa Regală, Diverse)

Conform istoricilor, mijloacele de propagandă ale regimului girate de acest ministerul erau din cele mai diverse: radioul (Radio România era singurul post de radio), presa, Straja Ţării, Frontul Renaşterii Naţionale, Căminele Culturale etc. Noul minister avea şase direcţii de specialitate: Direcţia Presei, Direcţia Studii şi Documentare, Direcţia Propagandei (Internă şi Externă), Direcţia Turismului, Direcţia Cinematografică şi Direcţia Publicităţii, şi două servicii: Serviul Ospitalităţii (pentru ziarişti şi persoane străine) şi Serviciul de Radio-ascultare. 

„De asemenea, ministerul era cel care trimitea instrucţiuni pentru realizarea de evenimente în judeţe şi avea o comisie tehnică de controlul ziarelor judeţene. Tot el alcătuia lista articolelor care trebuiau publicate în străinătate. Funcţiona în cadrul său un serviciu special de informaţii pentru corespondenţii presei străine de pe lângă Direcţia Presei“, precizează autorii lucrării citate. 

Ministerul înfiinţat în 1938 se implica activ în conturarea revistelor de cultură, lunare şi trimestriale, şi a almanahurilor. La iniţiativa sa, erau publicate în fiecare număr articole despre rege, despre fiul său şi activitatea regelui în cadrul străjeriei şi în cadrul Frontului Renaşterii Naţionale. 

„După constituirea sa, ministerul ghida şi acţiunile de muncă în colectiv ale Străjii Ţării, participarea membrilor acestei instituţii la festivităţile prilejuite de Restauraţie sau ziua de naştere a regelui... Ministerul Propagandei Naţionale insista ca şi în almanahurile sfârşitului de an 1939 să se introducă materiale despre rege, despre Marele Voievod Mihai, despre Straja Ţării, <astfel să ridice nivelul publicaţiilor>“.

Acelaşi minister trimitea instrucţiuni privind materialele ce urmau să se publice cu ocazia unor manifestări sau vizite ale regelui, discursurile ce trebuia scrise despre viaţa personală a regelui, în aşa fel încât el să apară ca un „simbol al tuturor virtuţilor umane”.

„Ministerul Propagandei Naţionale era parte a unui puternic aparat de propagandă care avea rolul de a masca o situaţie dificilă şi de a inocula publicului larg ideea că regimul şi regele se bucurau de adeziunea populaţiei. Se ajunsese la un asemenea nivel încât se <reglementa> starea de spirit a populaţiei, scenariul aparţinând, bineînţeles, Ministerului Propagandei Naţionale, care stabilea materialele ce trebuiau difuzate, ce apăreau în presă, populariza discursul regelui şi ale miniştrilor”, se mai menţionează în capitolul respectiv. 

Autorii arată în lucrarea citată că Ministerul Propagandei Naţionale a rezistat puţin după regele Carol al II-lea, fiind desfiinţat printr-un decret-lege din 20 septembrie 1940, „dar modul său de activitate va supravieţui şi în regimurile ce au urmat, doar titulaturile schimbându-se”.