Cum a ajuns un zimbru să dea numele unor stânci din Ceahlău. Legenda care se suprapune pe mitul întemeierii Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între legendele care s-au ţesut în jurul muntelui Ceahlău este şi cea care aminteşte de istoria formării Ţării Moldovei.

Masivul Ceahlău este recunoscut pentru suita de legende şi poveşti care însoţesc aproape fiecare formaţiune din rezervaţia naturală.

„Legendele şi poveştile de la muntele Ceahlău au fost create de munteanul pe care Alecu Russo îl credita cu acel „genius loci” specific în general comunităţile montane şi culese şi publicate încă din prima jumătate a veacului al XIX-lea, spiritul romantic îndemnând o generaţie de excepţie (cea paşoptistă) să strabată ţara, să cutreiere munţii, să poposească la focuri de stâne sau la nunţi şi şezători ţărăneşti, să asculte, să privească şi să scrie apoi”, spune profesorul doctor în istorie Daniel Dieaconu, cel care a cules într-o antologie nu mai puţin de 49 de legende şi poveşti legate de muntele Ceahlău. 

Una dintre aceste legende spune că, după descălecat, Dragoş-Vodă umbla prin Ţara Moldovei ca să caute locuri bune de vânătoare, să cunoască locurile şi oamenii.

„Ajuns pe valea Bistriţei, Dragoş şi însoţitorii lui au ajuns până la Piatra Teiului, iar de acolo au luat-o pe valea pârâului Schit”, spune legenda culeasă de istoricul Daniel Dieaconu.

Zimbru hăituit pe culmile din Ceahlău

Povestea spune că după ce au ajuns la locul numit La Scaune, Dragoş-Vodă şi suita lui s-au oprit pentru a se pregăti de odihnă.

„…când, deodată, apare o turmă de zimbri. Speriaţi de vederea oamenilor, zimbrii au fugit care-ncotro. Doar pe unul au reuşit să-l lovească cu o săgeată şi au prins a-l urmări până la Piciorul Şchiop, pe un jgheab care de-atunci s-a numit Jgheabul lui Vodă”

Hăituit de vânători, zimbrul a fugit pe sub vârful Toaca şi pe lângă stânca denumită Panaghia, spre curmătură. 

„Sfârşit de putere, urmărit îndeaproape de vânători, zimbrul se lasă în vale printre colţii stâncoşi de sub Piatra Lată. Vlăguit, cu coama înfiorată, îşi dă duhul în zbaterea morţii. Cununa de stânci sălbatice de unde s-a prăbuşit zimbrul din legendă se numeşte de atunci <Cununa Zimbrului>”.

Legenda culeasă de istoricul Daniel Dieaconu se pliază pe ceea ce relatau cronicile moldoveneşti, surse în care Dragoş (Dragoş I sau Dragoş Vodă) era descris ca descălecător în Moldova şi primul ei voievod. 

Cronicile din secolele XIV-XV (Cronica Anonimă a Moldovei) spun că voievodul român Dragoş, fiind la vânătoare şi urmărind un zimbru, a trecut din Maramureş la apa Moldovei, şi plăcându-i locul, s-a aşezat acolo şi a populat ţara cu români din Maramureş.

În piaţa centrală din oraşul Câmpulung Moldovenesc există din anul 1978 un monument statuar intitulat „Dragoş Vodă şi Zimbrul”, realizat din bronz de către sculptorul Ion Jalea.  

  

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort