Cum a ajuns calul Pisicuţa cel mai bun tovarăş de drumeţie al faimosului scriitor Calistrat Hogaş în munţii Neamţului

Iapa care îl purta pe Calistrat Hogaş pe drumuri de munte a avut o istorie interesantă până să devină personaj în povestirile scriitorului. În afară de opera literară, nu au rămas posterităţii imagini cu Pisicuţa.

Partenerul de drumeţie al lui Calistrat Hogaş în excursiile pe care le făcea în munţii Neamţului a fost Pisicuţa, o iapă care a ajuns în curtea scriitorului după o întâmplare interesantă. 

În povestirea „Floricica“, Hogaş aminteşte că l-a rugat pe un prieten, Tasache Crăcăuanu, „cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaş de pe vremuri“, să-i găsească un cal pentru a-l ajuta în drumeţiile sale.  

„Numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă şi ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoinţă ai fi putut-o lua drept cal“, relatează Hogaş prima întâlnire cu Pisicuţa.   

„ - Bine, măi Tasache, zisei eu ieşindu-i înainte şi de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta şi mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos? 

- De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte“, îi răspunse cunoscătorul de cai. 

Neîncrezător în alegerea lui Tasache Crăcăuanu, Calistrat Hogaş aseamănă iapa cu o mâţă, de unde şi numele pe care a dat-o bidiviului în opera literară. 

„Puteai să te duci dracului cu românul şi cu muntele tău cu tot; da ce vrei să fac eu cu mâţa asta, bre? 

- Cu mâţa asta? Ai s-o pui pe grăunţe şi pe săceală şi, în două săptămâni, n-ai s-o mai cunoşti. E o iapă de rasă, din soiul lui popa Gheorghe de la Călugăreni.

- Poate o mâţă de soi, măi Tasache! mi se pare că românul dracului te-a legat la ochi şi, în loc de iapă, ţi-a vândut o mâţă“.

Mersul „la gebea“, atuul Pisicuţei 

Geambaşul de cai l-a încurajat pe scriitor că iapa avea o calitate specială pentru care a cumpărat-o şi că, bine hrănită, avea să se înzdrăvenească.  

„ - Merge la gebea, de poţi să dormi pe ea şi să duci pe palmă paharul cu apă. 

- Bine, măi prăpăditule, nu cumva crezi tu că eu m-am hotărât să-mi strămut domiciliul pe spatele unei mâţe sau să duc de pe pământ apa sfântului Ilie din cer? Şi, mai la urmă, ce mâncare-i gebeaua aceea a ta?

- Gebeaua? gebeaua e un fel de mers armenesc, adică împrăştiat şi legănat; merge fără să salte; rari cai merg la gebea!“

Scriitorul îi dă dreptate ulterior „vestitului hipolog“ amintind că după două săptămâni în care a fost bine întreţinută, Pisicuţa se transformase complet.

„Parc-o văd ş-acum: castanie peste tot, cu botul mic şi cu nările largi, cu capul fin şi tăiat pe nişte linii dulci şi bine hotărâte, cu ochii negri, mari şi vioi, cu coama bogată, cu gâtul gros şi puternic, cu pieptul lat, cu trupul sprinten şi subţire, cu şoldurile largi, cu piciorul fin şi nervos, cu copitele mici şi uşor înclinate, Pisicuţa mea avea mai mult înfăţişarea unui lucru de artă decât a unui cal de ham. Şi, de unde ai fi crezut că greutatea unei pene ar fi fost de ajuns ca să-i frângă mijlocul în două, nici măcar nu se îndoi când eu îmi aşezai pe spatele ei volumul respectabil al persoanei mele cu întreg tarhatul meu de drum... Ce voiţi? era iapă din soiul lui popa Gheorghe de la Călugăreni...“.

Copita Pisicuţei a rămas la muzeu

Spre deosebire de Pătăţel, căţelul scriitorului, care apare în diverse fotografii făcute de Hogaş în casa de la Piatra Neamţ, Pisicuţa nu apare decât în referirile din opera literară. Un tablou al pictorului Neculai Milord prezintă viziunea artistului despre Calistrat călărind iapa în drumeţie, asemeni lui Don Quijote pe Rosinanta. Tabloul poate fi admirat în interiorul muzeului memorial din Piatra Neamţ, acolo unde este expusă şi o copită a Pisicuţei. 

„Sunt singurele mărturii despre Pisicuţa care ne-au rămas. Se ştie că, după moartea iepei, rămăşiţele au fost îngropate undeva în curtea casei, proprietatea fiind mult mai mare decât este în zilele noastre“, a precizat criticul de artă şi scriitorul Emil Nicolae, fost muzeograf la Muzeul memorial Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ.