Consiliul Judeţean Neamţ, un an în zodia morţii. Doi consilieri şi preşedintele CJ au decedat în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislativul judeţean şi-a schimbat componenţa în 2014 în urma morţii consilierilor Doru Spiridonescu, Neculai Andoni şi a preşedintelui CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă.

Consilierii nemţeni au fost în doliu pentru prima dată în acest an la începutul lunii februarie, când s-a stins din viaţă colegul lor Ioan Doru Spiridonescu (60 de ani). Ales pentru prima dată consilier judeţean în 2012 pe listele APEL, Spiridonescu era membru UNPR, şi un apropiat al preşedintelui CJ Culiţă Tărâţă. Decesul său a venit ca urmare a unei suferinţe prelungite cauzate de o boală incurabilă, din aceste motiv el absentând la ultimele şedinţe ale legislativului judeţean.

Doru Spiridonescu era de profesie inginer agronom, şi a deţinut funcţiile de director sau administrator la firmele familiei Tărâţă (Compil Impex, SEF Petroforest). De asemenea, pentru o scurtă perioadă (mai 2009-ianuarie 2010) a fost director al Direcţiei Agrciole Neamţ.

Din 2008, a cochetat şi cu actoria, jucând în două spectacole ale Trupei „Teatrul Vostru” a Companiei de teatru Draga Olteanu Matei. Este vorba de piesele „Visul unei nopţi de iarnă” şi „Omul care a văzut moartea”.

Consilierul Andoni,  omorât de un buştean 

În vara acestui an, Consiliul Judeţean a mai suferit o pierdere prin decesul lui Neculai Andoni (65 de ani). Acesta a avut parte de o moarte cumplită, în urma unui eveniment încadrat de autorităţi la categoria accident de muncă. Pe 22 august, consilierul PNL, a fost strivit de un buştean în curtea gospodăriei sale din Târgu Neamţ. În acea zi, Andoni lucra la cubarea unui buştean, iar un trunchi de copac s-a desprins dintr-o stivă şi l-a strivit. A fost dus de urgenţă la Spitalul Târgu Neamţ, dar a murit la scurt timp, având grave traumatisme toraco-abdominale.

Moartea lui Neculai Andoni a fost subiectul unei anchete efectuate de  Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ. În raportul final s-a considerat că vina pentru decesul consilierului aparţine societăţii comerciale care îşi avea sediul chiar în curtea omului politic, dar care nu îi aparţinea acestuia. Firma respectivă a fost sancţionată cu suma de 7.000 de lei.  

Cauza oficială a accidentului a fost „organizarea necorespunzătoare a activităţii în concordanţă cu riscurile evaluate din partea societăţii, fiind astfel posibilă prezenţa persoanelor într-o zonă de manipulat buşteni care prezentau risc de rostogolire din stivă“. 

Neculai Andoni era de profesie silvicultor, deţinând funcţia de şef al Centrului de Prelucrare a Produselor Pădurii. A mai activat în cadrul Ocolului Silvic Văratec şi Târgu Neamţ. În luna martie, ieşise la pensie. A activat în PNL Neamţ din anul 2007, iar  în 2008 a candidat pentru funcţia de primar al oraşului Târgu Neamţ. A devenit consilier judeţean în 2012, după ce a candidat pe listele USL.

Şeful CJ Neamţ, răpus de cancer  

După cele două pierderi din 2014, pe final de an, Consiliul Judeţean Neamţ a rămas şi fără preşedinte. Culiţă Tărâţă, şeful CJ Neamţ, şi unul din cei mai cunoscuţi agricultori din România, a decedat pe 22 noiembrie, cu două săptămâni înainte de a împlini vârsta de 62 de ani. 

Preşedintele CJ Neamţ se trata din vara acestui an, la o cunoscută clinică din Viena (AKH), pentru o afecţiune la pancreas, dar revenea des la birou pentru a coordona activitatea administrativă a judeţului. În ultimele două luni, acesta îşi luase însă mai multe zile de concediu medical, iar în apariţiile sale la şedinţele legislativului judeţean a fost vizibilă transformarea fizică datorată chimioterapiei (slăbise, nu mai avea podoabă capilară). 

Optimismul nu îl părăsise însă, la ultima şedinţă pe care a prezidat-o Tărâţă declarând că „mi-a trecut un glonte pe la ureche”. Pe fondul afecţiunii grave de care suferea, în preajma alegerilor prezidenţiale începuse să se răspândească intens zvonul că şeful CJ Neamţ ar fi murit. Anunţul decesului a fost făcut de familie în dimineaţa zilei de sâmbătă, 22 noiembrie.

Funeraliile au avut loc marţi, 25 noiembrie, la cimitirul Eternitatea din Roman. Au venit să îl conducă pe ultimul drum într-o ceremonie fastuoasă prieteni, colegi şi colaboratori şi o mulţime de locuitori ai oraşului Roman. Între cei care au ţinut să fie prezenţi la funeralii au fost vicepremierul Gabriel Oprea, preşedintele UNPR (formaţiune pe care Culiţă Tărâţă o reprezenta la Neamţ) sau Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi a României. 

Pe aceeaşi temă:

Culiţă Tărâţă, unul dintre cei mai mari moşieri ai României, a murit. Şeful Consiliului Judeţean Neamţ avea 61 de ani

FOTO Moştenirea lui Culiţă Tărâţă, dusă mai departe de cei trei „brazi”. Afacerile şi averea lăsate în urmă de unul din cei mai mari fermieri ai ţării

Un consilier judeţean din Neamţ a murit strivit de un buştean

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online