Cei doi fraţi căzuţi în apa râului Bistriţa după ce s-a rupt gheaţa au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Cei doi fraţii din judeţul Neamţ, de 7 şi 8 ani, care au căzut în apa râului Bistriţa după ce s-a rupt gheaţa au murit la spital. Medicii au încercat ore în şir să-i salveze.

„Din nefericire, a fost declarat decesul celor doi copii”, au transmis, duminică dimineaţă, reprezentanţii IPJ Neamţ.  

Aceştia au precizat că personalul medical de la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra Neamţ a încercat ore în şir să-i salveze pe copii.  

„Aseară, la 22.30, personalul medical de la UPU Piatra Neamţ încă aplica manevre de resuscitare, temperatura corpului ajunsese undeva la 27 de grade şi luptau pentru viaţă”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Neamţ.  

În cursul nopţii, la ora 40.00, a fost însă declarat decesul.  

Cei doi copii, unul de 7 ani şi unul de opt ani, fraţi, se jucau pe gheaţă, când aceasta a cedat sub greutatea lor şi au căzut în apă. Băiatul a fost găsit de către echipele de salvare la un kilometru de locul în care căzuse.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie