A ars din temelii biserica din fosta localitate Tonţi. Cauza sinistrului, ipotezele pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi incendiul a izbucnit ziua în amiaza mare, el a fost observat prea târziu pentru a se mai putea salva ceva din obiectele de cult aflate în interior

Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din

localitatea Râşca, comuna Drăgăneşti, judeţul Neamţ, a fost distrusă în totalitate de un incendiu devastator, care a izbucnit astăzi, 30 noiembrie 2020. 

Focul a fost văzut la orele amiezii, când s-a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112, apelul fiind înregistrat în

dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava în jurul orei 14:00. 

Flăcările au pornit din interiorul lăcaşului de cult şi s-a extins cu rapiditate până la acoperiş, pompierii luând în calcul câteva ipoteze care au provocat sinistrul. Posibil o candelă sau lumânare uitate aprinse, un scurtcircuit electric sau un coş de fum defect ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile. 

„Apelul pentru ajutor a fost făcut de un cetăţean, care se afla în trecere pe lângă biserică. Acesta a relatat că din turla bisericii se degajă fum şi se observă şi flacără“, a declarat Irina Popa, purtător de cuvînt al ISU Neamţ. 

Având în vedere amploarea incendiului, au fost solicitaţi pompieri din aproape toate oraşele judeţului. Primii au plecat spre locul intervenţiei militarii din cadrul Detaşamentului Tîrgu Neamţ, cu trei autospeciale pentru stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi o ambulanţă SMURD. În sprijin au fost solicitate o autospecială de stingere şi una de lucru la înălţime de la Detaşamentul Piatra Neamţ, plus o autospecială de la Roman. 

Incendiul a fost unul de mari dimensiuni şi a fost localizat după circa o oră şi jumătate, în jurul orei

15:30, când se lucra pentru stingerea lui. Urma să se stabilească valoarea prejudiciului şi cauza concretă a izbucnirii flăcărilor. 

Satul Râşca, unul care dăinuie de secole în Neamţ, a purtat, între anii 1597 şi 1830 numele de Tonţi, documente din anul 1840 vorbind despre o proprietate agrară „Tonţi“, nume sinonim cu moşie. În 1964, la propunerea Sfatului Popular Drăgăneşti, i se schimbă denumirea, în Râşca, după numele pârâului ce străbate localitatea, rebotezare prevăzută într-un Decret al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

S-a răzbunat pe concubin dând foc prăznicarului

Comuna Drăgăneşti, din care face parte şi Râşca, este una încărcată de istorie, unul dintre satele componente numindu-se Şoimăreşti, numele provenind de la vechea îndeletnicire a unor locuitori, aceea de a creşte şi dresa şoimi sau de la un căpitan de oşti, Şoimaru, cel care, drept răsplată, a fost împroprietărit de către Ştefan cel Mare cu o moşie în aceste locuri. De altfel, despre o legendă a locului se spune că l-a inspirat pe Mihail Sadoveanu să scrie cartea „Neamul Şoimăreştilor“.

La intervenţie au participat echipaje de pompieri din trei oraşe FOTO ISU Neamţ

Ultimul incendiu la un lăcaş de cult din judeţul Neamţ a avut loc pe 16 martie, când, în jurul orei 21.00, s-a aprins prăznicarul bisericii din Valea Seacă, comuna Bălţăteşti. Pînă la finele intervenţiei pompierilor, imobilul de mari dimensiuni a fost distrus în totalitate. Cercetările au condus la concluzia că nu a fost vorba de un accident, ci că focul a fost cauzat intenţionat. 

La scurt timp a fost depistat şi făptaşul. Era vorba de Floarea Trandafir, de 35 de ani, din Tîrgu Neamţ. Pentru fapta sa femeia a fost privată de libertate şi condamnată la 4 ani şi 8 luni de închisoare. Judecătorii au obligat-o să-i plătească preotului parohiei suma de 300.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile. De menţionat este faptul că înainte cu cîteva zile de incendiu, concubinul femeii o dăduse dispărută pe Floarea Trandafir care plecase de acasă. Nu era la prima abatere de acest fel, fiind depistată pe 17 martie 2020, în localitatea Săcăluşeşti. 

La  anchetă, a susţinut că ar fi părăsit  domiciliu pe care-l împărţea cu concubinul din Tîrgu Neamţ din cauză că nu se înţelegea cu bărbatul, care, gelos fiind, o acuza de infidelitate. A găsit un mod inedit de a se răzbuna şi a făcut scrum casa prăznicală din Valea Seacă. Din fericire focul nu s-a extins la

lăcaşul de cult şi nici la locuinţele învecinate. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Mănăstire atacată de hackeri. De pe contul de email al acesteia s-a pus la cale o amplă escrocherie

Luptător în Revoluţia din 1989, mort în iadul de la Secţia ATI. Mircea Covătariu a fost condus pe ultimul drum

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete