VIDEO Mândrie de câine poliţist: a fost felicitat de ministrul de Interne pentru că a salvat viaţa unei femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ozzy a primit felicitări, iar conductorul său a fost decorat de ziua Ministerului Afacerilor Interne

Câinele de urmă al poliţiştilor din Bihor, care a salvat luna trecută viaţa unei femei bolnave rătăcită la marginea unei comune, a fost felicitat joi, de ministrul Marcel Vela, iar conductorul său, agentul principal de poliţie Florian Mitra, a primit emblema de onoare a MAI.

Poliţistului orădean Florian Mitra i s-a conferit în mod festiv emblema de onoare a MAI pentru „servicii şi fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului instituţiei".

Mitra a participat la eveniment alături de Ozzy, ciobănescul german care a salvat viaţa femeii dispărute,  şi care a primit, la rândul lui, felicitări din partea ministrului. 

În cadrul acestei festivităţi, au fost acordate distincţii unor angajaţi ai MAI care s-au remarcat în ultimul an prin fapte deosebite, acte de eroism sau prin implicarea ori iniţierea unor acţiuni caritabile.

Ozzy este un ciobănesc german de 4 ani şi 4 luni antrenat în cadrul Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului Criminalistic al Poliţiei bihorene din anul 2016. 

Luna trecută, pe 16 iunie, a fost implicat în operaţiunea de salvare a unei femei cu dizabilităţi psihice în vârstă de 62 ani din comuna bihoreană Cociuba Mare. Aceasta dispăruse de la domiciliu.

Pentru salvarea femeii s-au mobilizat aproape 100 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari, care au scotocit, răsfiraţi câţiva metri unul de altul, peste 100 de hectare de teren în jurul localităţii. Unul dintre poliţişti a găsit câteva obiecte de îmbrăcăminte ale femeii şi un papuc, descoperiri care au facilitat orientarea câinelui de urmă, iar acesta, în final, i-a condus pe poliţişti în locul în care se afla dispăruta.

Citiţi şi: 

Câinele poliţist care i-a salvat viaţa unei femei dispărute. Ozzy a condus aproape 100 de poliţişti pe urmele acesteia

O fetiţă de 5 ani, din Olt, căutată două ore de poliţişti, jandarmi şi voluntari. Adormise sub pat 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete