VIDEO Cătălin Predoiu: "Politica externă poate aduce un plus valoare intensificând raportul economic, sprijinind economia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catalin Predoiu

Corina Creţu a renunţat la cursa internă pentru desemnarea candidatului PDL în alegerile prezidenţiale de anul viitor, astfel că marea bătălie se dă între fostul ministru Cătălin Predoiu şi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Cei doi au ajuns la Oradea şi au încercat ca prin discursurile lor să-i convingă pe membrii PDL Bihor să le acorde votul de încredere la alegerile programate a avea loc sâmbătă, 2 noiembrie. Primul care a luat cuvântul a fost Cătălin Predoiu, fostul ministru al Justiţiei.

El a apreciat demersul de a fi desemnat candidatul în urma unei competiţii interne, pentru că demonstrează "seriozitatea PDL", "un nou fel de a face politică". Le-a transmis bihorenilor că PDL este singulul partid care face opoziţie, celelalte fiind ocupate să atace PDL în loc să se ocupe de guvernarea USL.

 În ceea ce priveşte proiectul său pentru alegerile prezidenţiale, Predoiu a precizat că trebuie pus în valoare potenţialul României, că trebuie ca nivelul de trai din România să ajungă nivelul mediu de trai din UE.

“În ce priveşte politica externă, avem obiective fundamentale ce trebuie păstrate, prezervate şi după 2014. Relaţia cu partenerii nord-atlantici. NATO, Uniunea Europeană, Republica Moldova pe care dorim să o sprijinimîn parcursul său european. Împreună cu Uniunea Europeanăcreştem şansele Republicii Moldova către acest club care trebuie să fie nu numai unul al democraţiei, ci şi unul al bunăstării pentru noi. Este cea mai bună formulă de a ne reprezenta interesele, de a ne recupera istoria. Asta nu exclude o relaţie de bună vecinătate în spaţiul estic, o relaţie pragmatică şi predictibilă cu Federaţia Rusă, o intensificare a schimbărilor economice cu aceasta. Sunt piloni deja aşezaţi. Trebuie întăriţi şi trebuie continuată această construcţie. Politica externă poate aduce un plus valoare intensificând raportul economic, sprijinind economia. Intreprinderile româneşti au şi vor avea nevoie de sprijin pentru a-şi extinde pieţele”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte