Tinerii îi ajută pe bătrâni cu programe sociale, prin care pensionarii își pot recăpăta vederea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Optzeci de pensionari din Oradea, care au venituri sub 350 de lei, au primit marți ajutoarea din Marea Britanie, distribuite de către elevi de la mai multe licee orădene. Printr-un alt program dedicat orădenilor de vârsta a treia, pensionarii își pot recăpăta gratuit vederea.

În cadrul programului „Tineri pentru pensionari", au fost ajutate 80 de persoane care au venituri sub 350 lei. „Acestora li s-au distribuit șampoane, săpunuri, detergent, ochelari, așternuturi pat, prosoape, farfurii, linguri, încălțăminte și haine,  pe baza buletinului si cuponului de pensie", informează Ioan Radu, asistent social. Acțiunea continuă și azi, între orele 10-16, fiind deja programați alți beneficiari. Donațiile provin din insula Jersey (Marea Britanie).

„Văd din nou”

Un alt program care se adresează pensionarilor, numit „Văd din nou", constă în sprijin financiar pentru persoanele care suferă de cataractă și care nu își pot permite o astfel de operație. „Fundația Încrederea poate acoperi o parte sau integral costul acestor operații, în urma unei anchete sociale și în urma evaluarii făcute de specialiștii fundației", spune Ioan Radu. Mai multe informații despre operații pot fi obținute telefonic, la numărul 0359.304.094.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei