Terasă în zona parcului Salca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terasa in parcul Salca

600 de metri pătraţi de teren situaţi pe malul Peţei, în prelungirea străzii Zorelelor, între viitorul spital privat şi parcul Salca, ar putea fi concesionaţi de municipalitate prin licitaţie publică.

“Scopul este acela de a realiza o unitate de alimentaţie publică cu terasă care să deservească cetăţenii care frecventează parcul, o astfel de investiţie fiind oportună pentru această zonă”, a precizat Csilla Petri,

Concesiunea se va realiza pe o durată de 25 de ani, preţul de pornire propus este de 43 lei/mp, iar valoarea minimă a investiţiei trebuie să fie de 100 000 de euro. La licitaţie vor fi acceptate numai proiectele avizate anterior în CMUAT (Comisia municipală de urbanism), iar criteriul de departajare la licitaţie va fi valoarea redevenţei plătite către municipalitate.

Câştigătorul licitaţiei va avea la dispoziţie 9 luni pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie şi 12 luni pentru finalizarea lucrărilor, de la data semnării contractului. Participarea la licitaţie este de 200 de lei, iar garanţia este de 5000 de lei. Proiectul de hotărâre privind concesionarea acestui teren va intra în şedinţa de Consiliu Local din data de 21 iulie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort