Studenții orădeni pot contribui la codul prin care le vor fi legiferate drepturile și obligațiile
0Drepturile, obligațiile și libertățile studenților vor fi legiferate, iar studenții orădeni pot contribui la redactarea Codului Drepturilor și Obligațiilor Studenților, care urmează să fie elaborat la nivel național și impus în toate universitățile printr-un ordin al ministrului Educației.
"Fiind situat în centrul procesului universitar, studentul are în mod natural o serie de drepturi, obligații şi libertăţi. Acestea urmează a fi legiferate, iar Codul rezultat va îmbunătății statutul studentului, încurajându-l să fie parte a procesului decizional. Grupul de iniţiativă dă şansa tuturor din zona noastră să se implice şi să transmită pe adresa de e-mail scriedreptultau@gmail.com propunerile lor referitoare la acest document important. Propunerile venite vor fi analizate de membrii grupului care le vor trece prin filtrul experienţei legislative din domeniul studenţesc dar şi comparate cu reglementările în vigoare atât din ţară cât şi din străinătate", a transmis Adrian Dume, președinte al Grupului de inițiativă "Oradea Universitară".
Propunerile pot fi făcute până la 28 aprilie 2011, pentru ca la începutul lunii mai să fie organizată o dezbatere publică. Documentul rezultat în urma dezbaterii va fi înaintat Federaţiilor Naţionale Studenţeşti pentru ca propunerile să fie incluse în documentul ce urmează a fi legiferat.