Sebastian Secoşan, șeful șpăgar de la Protecția Consumatorilor, a fost audiat în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul comisar şef de la Protecţia Consumatorilor a răspuns în faţa judecătorilor, în dosarul acuzaţiilor de mită. Sebastian Secoşan a recunoscut că a luat un plic în care erau bani, de la un agent economic, însă a spus că nu a ştiut ce conţine.

Sebastian Secoşan, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), a fost audiat de magistraţii Tribunalului Bihor, la primul termen din cadrul dosarului în care este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită. Secoşan susţine că nu se face vinovat de acuzaţiile care i se aduc.

Secoşan le-a explicat magistraţilor că magazinul de etnobotanice de la care se presupune că a luat mită a fost închis şi sancţionat în repetate rânduri. „A fost făcut un control la toate magazinele, cu o zi în urmă, ocazie cu care comisarul Ovidiu Milian a constatat abateri. În dimineaţa următoare, în şedinţă, am discutat pe marginea controlului şi am dispus închiderea definitivă a firmei şi sancţiune”, a spus fostul comisar şef.

Spune că n-a ştiut

El a povestit că, în ziua flagrantului, proprietarul magazinului, Ciprian Iova, l-a căutat la sediul instituţiei, nemulţumit de măsurile luate de Protecţia Consumatorilor. „Mă aştepta pe hol şi a insistat să stea de vorbă cu mine. Am avut mai multe discuţii. Inclusiv consiliere cum să-şi deschidă o altă firmă, cu acelaşi profil”, a explicat Secoşan. El a adăugat că legea prevede faptul că angajaţii CJPC  pot oferi consiliere. „Pe urmă a insistat cu treaba aia”, a spus Secoşan referitor la momentul în care i-a fost oferit plicul. Când judecătorul l-a întrebat ce credea că se află în plic, Secoşan a spus că nu s-a gândit că ar putea fi bani. „M-am gândit că ar putea fi beneficii, reduceri la diferite magazine. Nu mi-am imaginat că putea să-mi lase bani”, a explicat Sebastian Secoşan.

El a fost prins în flagrant la 9 februarie, după ce a primit 300 de euro de la proprietarul magazinului de etnobotanice. Procurorii susţin că în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, ar fi luat 1.400 de euro, în total, de la denunţător.

Nu mi-am imaginat că putea să-mi lase bani, nu avea niciun sens.
Sebastian Secoşan, acuzat


Citește și

Sebastian Secoșan, șeful OPC judecat pentru mită, cere să îşi vadă tatăl şi copilul

Șeful șpăgar de la Protecția Consumatorilor nu are casă, dar are spații comerciale și este plin de datorii

Şeful de la Protecţia Consumatorilor acuzat că a luat "mită etnobotanică" rămâne în arest


Sebastian Secoșan, şeful OPC Bihor, acuzat de luare de mită, a fost reţinut pentru 24 de ore UPDATE

Sebastian Secoșan, șeful de la Protecția Consumatorilor, arestat pentru 20 de zile 

Şeful OPC Bihor şi un inspector din subordine luau mită de la un magazin de etnobotanice

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”