Săpăturile la „piramida lui Bolojan” au scos la iveală o fântână veche de aproximativ un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la controversata „piramidă a lui Bolojan", cum este denumit proiectul ce presupune transformarea curții interioare a Primăriei Oradea într-un birou universal de relații cu publicul, au fost întrerupte pentru o scurtă perioadă. Nu fiindcă s-ar fi reconsiderat oportunitatea investiției de circa 1,3 milioane de lei, plus TVA, ci fiindcă muncitorii care săpau în curte au găsit o fântână veche de mai bine de o sută de an

Până ce arheologii și specialiștii în arhitectura Oradei s-au pronunțat asupra importanței istorice a sitului, muncitorii și-au pus uneltele deoparte. „În această dimineață angajații constructorului au reluat săpăturile în adâncime. Arheologii vor fi consultați de fiecare dată când se mai descoperă ceva", a spus Mircea Oaie, şeful serviciului administrativ al Primăriei.

O investiție din respect pentru orădeni

Ilie Bolojan, primarul Oradei, consideră că acoperirea curții interioare reprezintă una dintre cele mai profitabile investiții din acest an, având în vedere faptul că orădenii vor scăpa de povara de a urca și a cobori scările primăriei, trimiși de către funcționari de la un birou la altul. „Este un semn de respect față de cetățean. Anul trecut s-au emis 375.000 de chitanțe, dovadă că de atâtea ori orădenii au intrat, cu treburi, în clădirea primăriei”, a spus Ilie Bolojan. Acesta a ținut să precizeze că în biroul de relații cu publicul orădenii își vor putea rezolva toate problemele legate de primărie și că vor fi montate camere video în toate unghiurile, pentru a-i stimula pe funcționari să se comporte corect cu publicul.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid