Program nou de studii, la Facultatea de Medicină din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea din Oradea a anunţat acreditarea unui nou program de licenţă, “Nutriţie şi dietetic”, organizat de Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Programul se încadrează în strategia universităţii de adaptare la cerinţele actuale ale pieţei. 

Programul de licenţă a fost acreditat ca urmare a evaluării indicatorilor de performanţă, a standardelor de referinţă şi a celor specifice de către Comisia de Specialitate nr.12 - Ştiinţe Medicale din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), agenţia publică însărcinată prin lege cu evaluarea, acreditarea şi autorizarea temporară a învăţământului superior din România. 

Concursul de admitere va fi organizat în sesiunea iulie 2017, pentru anul universitar 2017 - 2018 pentru un număr de 50 de locuri. Programul de studii de licenţă 'Nutriţie şi dietetică' are o durată de studii de trei ani. 

Metodologia şi detaliile cu privire la acest program vor fi publicate pe site-ul oficial al Universităţii din Oradea şi pe site-ul Facultăţii de Medicină şi Farmacie.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Firmele de deszăpezire, cifră de afaceri de 10 miliarde și încasări de aproape 1 miliard de lei de la primării, în timp ce Bucureștiul rămâne blocat sub zăpadă
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete