PORTRET Orădeanul Valentin Tocuţ „sculptează” picioare și salvează vieți

Orădeanul a stat mai bine de o lună printre victimele cutremurului din Haiti și, fără să fie speriat de peisajul devastator, tehnicianul se pregătește pentru a două expediție.

PROFIL
NĂSCUT. 24 moiembrie 1978, Oradea
STUDII. Studii în domeniul tehnicii de protezare și ortezare în Statele Unite ale Americii
FAMILIE. Căsătorit, doi copii

Oameni schilozi și copii care și-au pierdut unul sau ambele picioare. Sunt persoanele cu care tehnicianul Valentin Tocuț intră în contact zi de zi, prin prisma meseriei sale. De mai bine de opt ani, orădeanul lucrează la o fundație care se ocupă cu confecționarea de orteze și proteze, dar spune că nicio altă meserie nu i-ar aduce mai multe satisfacții. Cu toate că fiecare pacient schilodit care apelează la el are o poveste unică și emoționantă, la plecare, Valentin reușește să îi mulțumească și chiar să și-i transforme în prieteni.

„În 2001 lucram ca și asistent la Casa Minunată, care se ocupa de copii cu probleme sociale, chiar și cu handicap fizic. Atunci directoarea centrului mi-a propus să lucrez ca și tehnician la fundația Theranova, locul în care sunt şi acum. Totul a fost spontan și am acceptat”, a mărturisit Valentin. A așteptat aproape șase luni să primească viză pentru Statele Unite ale Americii, unde trebuia să plece pentru a se specializa în domeniu.  „Abia a șasea oară am primit viză pentru SUA, cu toate că aveam recomandări bune, de la personalități politice. Într-o singură săptămână am și plecat în America, unde timp de șapte luni, zi de zi, de dimineața până seara, participam la cursuri teoretice și practice. Acolo am învățat meserie”, a explicat tehnicianul.

După ce s-a întors în țară, Valentin a început să lucreze ca și tehnician ortoped de protezare și otozare la fundația din Oradea. „O perioadă mai mergeam la cursuri în Germania, Croația sau Cehia, dar bazele mi le-am pus în SUA. În România suntem puțini tehnicieni ortopezi, poate și din cauza faptului că abia anul trecut a fost înființată o școală în acest domeniu”, precizează tehnicianul. În cei opt ani de activitate, Valentin a întâlnit sute de oameni, din toată țara, care i-au solicitat ajutorul lui pentru a le reda normalitatea pierdută, fie în urma unor accidente, fie au suferit amputații în urma unor intervenții chirugicale.

Amintiri din infern

Peste 4.000 de persoane cu membrele amputate, clădiri distruse și oameni rămași pe drumuri. Acestea au fost primele imagini lăsate în urmă de cutremurul devastator din Haiti. Valentin a fost al doilea tehnician ortoped român care a luat drumul infernului cu scopul de a confecțina proteze și orteze pentru supravieţuitorii tragediei.

„Am rămas pur și simplu uimit și impresionat de viața haitienilor și de condițiile de acolo. Dacă înainte de cutremur erau săraci, după, situația s-a agravat și mai tare. Dormeau în corturi și câștigau trei dolari pe zi”, a mărturisit Valentin. Cel mai șocat a rămas în  urma unei vizite la un orfelinat haitian, unde, pe o suprafață de 19 metri pătrați, locuiau 28 de copii.

Întrebări și răspunsuri
Ce te-a determinat să te întorci în Haiti?
Prima experiență din Haiti m-a impresionat foarte mult, în special oamenii de acolo și felul lor de a fi. Cu toate că unii și-au pierdut casele și familiile, nu cerșeau ajutor. Mai mult decât atât, sunt mii de persoane care au rămas amputate și care au nevoie de ajutorul nostru.

Care a fost cel mai marcant caz din cariera ta?
Pot să zic că am întâlnit sute cazuri, fiecare cu altă poveste, dar îmi amintesc și acum de un băiețel în vârstă de un an și jumătate pentru care trebuia să confecționez o proteză. Cu cei mici se lucrează cel mai greu pentru că nu înțeleg gravitatea situației.

Ce-i place?
Tehnicianul spune că îi place foarte mult să facă fotografii și să imortalizeze cele mai importante momente din viața sa. De asemenea, lui Valentin îi face plăcere sa ajute oamenii, tocmai de aceea nu renunță la meseria sa.

Ce nu-i place?
După întoarcerea din infernul haitian, orădeanul a reușit să facă o comparație între cele două popoare, astfel că, spune el, nu îi place că românii au obiceiul să se lamenteze și să își plângă de milă.