Poliţiştii orădeni se pregătesc, să facă faţă provocărilor, cu profesori americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhiva

John Ashcroft, fostul procuror general al Statelor Unite ale Americii şi şapte lectori din cadrul Federal Bureau of Investigation şi Homeland Security, vin la Oradea la conferinţa internaţională „Pregătire pentru provocări prin parteneriate"

Teatrul de Stat „Regina Maria" din Oradea va găzdui mâine, de la ora 10.30, deschiderea oficială a Conferinţei Internaţionale „Pregătire pentru provocări prin parteneriate".

La conferinţă vor fi prezenţi John Ashcroft, fostul procuror general al Statelor Unite ale Americii şi şapte lectori din cadrul Federal Bureau of Investigation şi Homeland Security.

„Pe parcursul celor trei zile, în cadrul conferinţei urmează a fi abordate teme precum FBI Leadership, abordări ale criminalităţii informatice, ori cooperare poliţienească internaţională", a spus inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Conferinţa se desfăşoară la Oradea, în perioada 2-4 aprilie şi este organizată de către Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor şi instituţiile descentralizate din domeniul justiţiei, ordinii şi siguranţei publice din judeţ, cu Federal Bureau of Investigation, Homeland Security şi Ambasada SUA în România.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort