Pensiunile din județul Bihor pierd lupta împotriva crizei, în ciua reducerilor de prețuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unităţile turistice din Băile Felix nu au scăpat de criză nici cu ajutorul programului special „Vacanţe la Ţară”. Singurele pensiuni care reuşesc să supravieţuiască acestei perioade sunt cele cu vechime, cu o clientelă formată şi preţuri foarte mici.

CITEȘTE AICI CÂT COSTĂ UN SEJUR ÎN CADRUL PROGRAMULUI "VACANȚE LA ȚARĂ"

Noua ediţie a programului „Vacanţă la Ţară”, produs de Autoritatea Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, nu a reuşit să-i convingă pe turişti să aleagă pensiunile din staţiunea Băile Felix. „Am avut o singură familie prin acest program. Oamenii sunt în criză, nu au bani de concedii. Se simte foarte mult că au scăzut salariile”, a declarat Ramona David, proprietarul pensiunii Davidof din Băile Felix. Ea a spus că nici în afara programului turiştii nu se mai înghesuie în staţiunr. „Cei care vin în vacanţă caută cea mai ieftină cazare, nu se mai uită la condiţii. Plus că în Băile Felix sunt deja prea multe pensiuni”, e explicat Ioana Tor, proprietarul Pensiunii Select.

Pustiu la munte

„Această perioadă este moartă. Nu sunt turişti deloc. Aşteptăm sărbătorile de iarnă să vedem cum va fi atunci”, a spus Daniel Costea, proprietarul Pensiunii Remeţi. Există însă şi excepţii. „Cele mai multe cereri le-am avut pentru pachetul cu pensiune completă. Însă nu au fost exagerat de mulţi turişti, în jur de 20 de familii”, a declarat Alina Spătărelu, proprietarul pensiunii Valea Izvorului din Remeţi. Ea spune însă că în această perioadă de criză a ajutat-o foarte mult faptul că are deja o clientelă formată. „Acum avem pachete speciale pentru copii, elevi şi studenţi”, a subliniat Alina Spătărelu. Pentru elevi, pensiunea organizează excursii la obiective turistice din Bihor şi Cluj. „Nu am crescut preţurile deloc, nici la mâncare. Am păstrat preţuri medii pentru cazare şi mici pentru masă. Preţurile influenţează foarte mult”, a mărturisit proprietarul de pensiune.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent