Oradea: SPECIAL/Toiag de lumină (partea a II-a)

Astăzi vă prezentăm partea a doua a fotoreportajului realizat de Harris Wallmen, redactorul șef al revistei Photo Magazine.

CITEȘTE primul episof al fotoreportajului

Toiag de lumină (FOTOREPORTAJ)

Darul
Au trecut mai multe săptămâni de la momentul acela. Într-o zi, prietenul meu mă sună şi îmi spune că profesorul Sanislav vrea să mă întâlnească. Ies în apropiere de redacţie şi îl întâlnesc pe profesor care mă aşteaptă lângă maşină. Are pe chip acelaşi zâmbet plin de înţelesuri. Ne salutăm, după care se apleacă şi scoate din maşină un toiag splendid, încrustat cu sute de semne misterioase, romburi, coloane, linii întretăiate. Îmi spune că e pentru mine. Nu am ştiut ce să îi spun, am rămas complet fără grai. Era un obiect prea frumos şi misterios ca să ajungă la mine.



Foto: Harris Wallmen

Profesorul mă linişteşte. E bucuros că a întâlnit pe cineva interesat, iar acest lucru e suficient pentru el. Are la el mai multe coli de hârtie tipărite cu semne misterioase. Îmi explică faptul că reprezintă descoperi
descoperiri arheologice româneşti, de la Cuina Turcului: în zona respectivă, în apropiere de Dunăre, arheologii români au descoperit o falangă de cal inscripţionată cu un semn ciudat format dintr-un romb cu două V-uri la capete (după unii, o figură umană, feminină, abstractizată). E aproape identic cu unele dintre semnele de pe bâta ciobănească. Atâta doar că, spre deosebire de bâta pe care o ţin în mâini, a cărei vârstă numără câteva luni, falanga de cal sălbatic de la Cuina Turcului are incredibila vârsta de 12.650 de ani şi atestă urmele unei civilizaţii matriarhale pre-indo-europene. Alături de acesta s-au mai descoperit şi alte simboluri, coloane de romburi, haşuri, cercuri, spirale etc Aceste semne sunt specifice unui areal larg, numit de către reputatul istoric american Maria Gimbutas, după mulţi ani de studii şi săpături arheologice, Vatra Culturii Vechii Europe.

  

Foto: Harris Wallmen

Această cultură a atins apogeul în perioada Chalcolitică (5.000-4.000 î.e.n. ) Utilizarea de-a lungul mai multor milenii a acestor simboluri a condus la apariţia unei scrieri sacre (tăbliţele de la Tărtăria) cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene, socotită până acum cea mai veche din lume. Această civilizaţie a fost dezintegrată de cele patru valuri de năvălitori din stepele de la nordul Mării Negre şi Mării Caspice. Aceste năvăliri au provocat dramatice deplasări de populaţie spre vest şi sud, ultimele urme ale acestei civilizaţii fiind descoperite în insulele Mării Egee.

Toiagul mă introducea într-o lume de mister, mă întorcea cu mii de ani înapoi în timp. Toiagul devenea brusc o maşină a timpului, o fantă de lumină prin care puteam privi în trecut, o carte plină de înţelesuri şi mistere. Realizez că atât de puţină lume ştie aceste lucruri, că atât de puţină lume are acces la aceste informaţii extraordinare. Cred că atunci s-a născut dorinţa teribilă de a realiza un reportaj prin care să documentez acest obicei al realizării bâtei, aflat oricum pe cale de dispariţie. Deoarece realizarea bâtei nu e doar manufacturarea ei, ci recompunerea unei întregi istorii, visul alb în noapte al unei civilizaţii transformată de mult timp în cenuşă şi praf.



Foto: Harris Wallmen

Au trecut alte câteva săptămâni, iar profesorul Sanislav mă anunţă într-o după-amiază că a doua zi plecăm la stână, undeva în judeţul Alba, pentru a participa la naşterea unui toiag. Nu a reuşit să dea de cioban, pentru că la stână nu e semnal, dar speră să îl găsim în zonă. Ceva îmi spune însă că totul va decurge extraordinar, aşa că mă las total în mâinile sale.

Urmărește continuarea fotoreportajului scris de Harris Wallmen pe oradea.adevarul.ro