Obiceiuri vechi de pe Valea Iadului, specifice pentru perioada Anului Nou în Bihor

Blogul magiedecraciun.com descrie câteva obiceiuri vechi specifice zonei Valea Iadului, pentru perioada Anului Nou. Blogul este dedicat sărbătorilor și obiceiurilor de iarnă și cuprinde texte despre rețete specifice sărbătorilor, colinde vechi, tradiții și obiceiuri, multe uitate deja.

Primaru' Bătrân (Toda Ioan, n. 1889), ne-a oferit, în 1970 şi 1974, câteva informaţii şi despre cel mai important obicei de Anul Nou - Verjelu (Vergelul), specific altădată localităţilor de pe cursul superior al Crişului Repede. El era organizat de feciori, care-şi alegeau "birăul" - conducătorul grupului. Acesta alegea, la rândul său, locul unde se va desfăşura ceremonia şi invita, la verjel, fetele de măritat din sat. Ca elemente de recuzită se foloseau verjele de la războiul de ţesut, o postavă, două taljere şi un lipideu de cânepă (cearşaf).

Actanţii Verjelului aduc în seara de ajun a Anului Nou câte un inel, cu un semn distinct; fetele se îngrijesc de mâncare, iar feciorii aduc băutura şi angajează muzicanţii. Desfăşurarea obiceiului cuprinde o scurtă petrecere generală, o parte ceremonială, în care se aleg perechile, şi petrecerea perechilor.

Spectacolul propriu-zis îl reprezintă alegerea perechilor: "birăul", acoperit cu lipideu, pune inelele în taljere sub postavă, le amestecă cu ajutorul verjelelor, în vreme ce se cântă un cântec specific, legat de ceremonial, apoi le scoate - din taljere -, fără să le aleagă, pe rând, câte unul, formând perechile. De obicei, însă, "birăul" potriveşte el însuşi perechile, după dorinţele participanţilor. Perechile astfel formate vor petrece toată noaptea de Anul Nou împreună. În prima zi a Anului Nou, relaţia convenţională de natură ritual-ceremonială a perechilor încetează. Totuşi, unele dintre aceste perechi se vor căsători în perioada următoare a câjlejilor.

Dacă între cele două războaie mondiale acest obicei era o practică ceremonială specifică satelor de pe Valea Iadului, imediat după aceea a căpătat doar sensul de petrecere, după 1950 dispărând sau fiind înglobată în "jocurile" de la claca de tors, clacă abandonată total de locuitorii Văii Iadului pe la 1970.

Alte obiceiuri de Anul Nou sunt umblatul cu Plugul, cu Buhaiul şi cu Pluguşorul. Ultimele două obiceiuri sunt practicate de copii, iar cu Plugul, în vremuri mai vechi, umblau feciorii. Din recuzita Plugului făcea parte însăşi unealta folosită la arat, sau una realizată din lemn uşor, împodobită cu "prime" de hârtie, clopoţei şi şterguri. Buhaiul era construit dintr-o cofă căreia i se scotea fundul, în locul ei întinzându-se şi legându-se bine o bucată de piele de capră sau vită, prin mijlocul căreia se scotea afară o "şuviţă" de coadă de cal. Aceasta, frecată cu degetele umezite, prin alunecare pe aproape toată lungimea, crea o "muzică" penetrantă, amplificată de interiorul cofei. Oraţiile sunt arhicunoscute, ele fiind variante insignifiante ale mitului fertilităţii.

Un obicei mai nou, de Anul Nou, este Sorcova, care preia elementele arhicunoscute, din tot spaţiul românesc.

Mai multe informații despre obiceiurile din preajma sărbătorilor de iarnă puteți citi aici.