O expoziție inedită cu ouă gigant va fi inaugurată astăzi la Lotus Center

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O expoziție inedită cu ouă gigant va fi inaugurată astăzi, la ora 18.00, la Lotus Center. Expoziţia "Ouă gigant" este cea mai mare expoziţie de acest gen organizată până acum în Oradea şi este realizată în colaborare cu reprezentanţi de seamă din oraşul de pe Criş, persoane şi instituţii publice.

"Nu mai puţin de 37 de participanţi şi-au pus imaginaţia la bătaie şi s-au întrecut în talente pentru a le decora cât mai inedit, fie că s-au folosit de fier, sârmă, burete sau chiar napolitane. Pentru a îmbina utilul cu plăcutul, unele ouăle de la Lotus sunt şi "funcţionale", de exemplu pe post de veioză. Astfel, ele pot fi cadoul perfect de Paşti, amplasate în camera unui copil sau chiar în living, având un metru - un metru şi jumătate înălţime", spune Nadina Crișan, responsabil marketing în cadrul Lotus Center.

Expoziție deschisă până la 13 aprilie

Vernisajul expoziţiei, care va putea fi vizitată până pe 13 aprilie, are loc marţi, de la ora 18.00, după care invitaţii vor putea admira fiecare obiect în parte. Ouăle gigant aparţin unora dintre instituţiile publice, artişti sau redacţii media locale.

Au creat ouăle gigant

Printre artiștii care au creat ouă gigant se numără Ioana Silaghi, Dana Panciu , Oana Lianu, Raluca Mihălceanu, Amalia Bot , Gina Butiuc, Ciobanenco Anamaria  și Cristina Breteanu. Dintre instituțiile publice amintim: Casa de Cultură a Municipiului Oradea, Teatrul de Stat Oradea, Penitenciarul Oradea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia, Garda de Mediu, Liceul de Artă Oradea, AIESEC Oradea, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Consiliul Judeţean Bihor.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort