Numărul donatorilor de organe a scăzut dramatic în România. Medic: „Transplantul reprezintă şansa la viaţă pentru mii de pacienţi“

După ce, în ultimii ani, tot mai multe familii din România au spus „Da” donării de organe, în ultimul an situaţia s-a schimat dramatic. În clinicile de terapie intensivă din România s-a înregistrat o scădere a numărului de donatori.

Medicii trag un semnal imporant. Tot mai multe familii refuză donarea de organe. România se află în continuare pe penultimul loc la doanrea de organe în Uniunea Europeană cu 6,5 donatori la 1 milion de locuitori, în anul 2016. Având în vedere numărul mic de donatori din 2016, situaţia nu se va ameliora comparativ cu celalalte ţări din Uniunea Europeană.

Pe primul loc în Europa şi în lume se află Spania, cu 43 de donatori la 1 milion de locuitor anual, urmată de Croaţia şi alte ţări europene. 

În 2013, donarea de organe în România s-a dublat, de la o medie de 65 de donatori într-un an la 130 donatori. În anii 2013 - 2016, au existat în medie, anual, 130 donatori reali.

“În anul 2016 numărul cel mai mare de donatori de organe a fost declarat în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti de către doamna profesor doctor Ioana Grintescu, coordonator de transplant fiind, pe toată regiunea Bucureşti, doamna doctor Rosana Turcu. Locul al doilea în România este ocupat de Spitalul Clinic de Urgenţă Baia Mare, care a declarat 9 donatori în anul 2017, Oradea ocupând locul al 3-lea la numărul de donatori de organe, având 8 donatori în anul 2017”, ne-a explicat dr Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant din Bihor.

Potrivit acesteia, în 2017 s-a înregistrat o scădere a numărului de donatori datorită refuzului de a dona a familiilor care au un pacient în moarte cerebrală în Clinicile de Terapie Intensivă din România.

“Donarea de organe este foarte importantă pentru că transplantul reprezintă şansa la viaţă pentru mii de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare din întreagă lume. Se poate transplanta inima, ficatul, rinichii, pancreasul, intestinu subţire şi ţesuturile (cornee, piele, oase). ‘’Există viaţă după moarte’’ este o sintagmă care se dovedeşte a fi reală mai ales în cazul pacienţilor cu insuficienţă terinală aflaţi pe lista de aşteptare pentru un organ salvator. Pacientul cu insuficienţă renală cronică poate să trăiască prin dializă renală, care are loc de trei ori pe săptămâna dar calitataea vieţii lui este foarte joasă, având o speranţa de viaţă mult mai scurtă decât pacientul transplantat”, a mai explicat dr. Pantiş.

Protocol exigent

Prelevarea de organe se poate face doar de la pacientul declarat în moarte cerebrală. Declararea morţii cerebrale se face în România printr-un protocol foarte exigent care necesită examinarea clinică şi paraclinică a donatorului în moarte cerebrală la un interval de 6 ore, la copilul mic la 12 ore. Evaluarea se face de o echipa mixtă formată dintr-un medic primar anestezist, medic primar neurolog şi medic primar neurochirurg.

"Fără anesteziştii şi asistentele de terapie intensivă care identifică donatoriii în moarte cerebrală nu se poate începe procesul de donare", explică dr Carmen Pantiş

După ce se obţine acordul familiei şi a medicului de medicină legală în cazul în care decedatul este caz  medico-legal se poate începe procedura de prelevare de organe.

“Nu există nici o şansă ca o persoană în stare de moarte cerebrală să îşi revină, iar cine are cunoştinţe minime medicale ştie că dacă neuronii (celula care e cea mai sensibilă la lipsa de oxigen) rămân 3 minute fără oxigen încep procesele ireversibile de necroză şi moarte cerebrală. În esenţă, moartea creierului se datorează lipsei circulaţiei cerebrale, deci lipsei transportului de oxigem în celulă. Moartea cerebrală este moartea creierului şi este moartea ireversibilă. Există un consens în toate ţările din Europa şi în foarte multe alte continente în ceea ce priveşte definiţia morţii cerebrale, şi de asemenea este unanim recunoscut: moartea cerebrală este egală cu moartea”, punctează medicul orădean.