Neatenţia unei frizeriţe a fost taxată cu 10.000 de lei de către inspectorii OPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea salonului a fost amendată cu 10.000 de lei

Deşi are o experienţă de peste 10 ani în frizerie, în urmă cu o săptămână, ghinionul a dat peste o frizeriţă de la un salon din Oradea. Din cauza neatenţiei sale, conducerea salonului a fost amendată cu 10.000 de lei.

În urmă cu o săptămână, un client a intrat la salon şi a cerut un tuns. Monica Raţiu este cea care s-a ocupat de client. La un moment dat, capul aparatului de tuns cu care îl tundea pe client a căzut, astfel că bărbatul s-a trezit cu o bucată din cap tunsă zero. Nu i-a venit să creadă, mai ales că peste câteva zile urma să meargă la o nuntă.

Femeia şi-a cerut scuze, dar nu au fost suficiente pentru client. Frizeriţa i-a sugerat să-l tundă zero, dar acesta nici nu a vrut să audă. Bărbatul i-a spus că aşteaptă o despăgubire de 100 de euro. Cum frizeriţa nu a fost de acord, bărbatul a reclamat păţania la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului.

Inspectorii OPC s-au deplasat la salonul cu pricina şi au extins ancheta, astfel că în urma controlului, societatea a fost amendată cu 10.000 de lei, amenda fiind achitată în 48 de ore.

"Am primit o sesizare din partea unui orădean care a fost nemulţumit de serviciile oferite de angajata unui coafor din Oradea.  Am descoperit şi alte nereguli la societatea respectivă, cum ar fi calitatea serviciilor sau sterilizarea obiectelor de lucru.  Frizeria a fost amendată cu 10.000 de lei noi", ne-a spus Traian Bejan, directorul OPC Oradea.

Dacă nu ajunge la o înţelegere cu frizeriţa, orădeanul a anunţat că se va adresa justiţiei.

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu