Judecătorul Mircea Puşcaş, cel mai controversat magistrat din Bihor.  Zeci de mii de euro, şpaga cerută de omul legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecatorul Mircea Puscas

Unul dintre cei mai controversaţi magistraţi bihoreni, dacă nu poate chiar cel mai contrversat este judecătorul Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea. Magistratul este judecat în mai multe dosare penale pentru fapte de corupţie, el fiind suspendat din activitate.

Judecătorul bihorean Mircea Puşcaş se poate cu mai multe procese penale pe rolul instanţelor, dintre care două pentru acuzaţii de corupţie. Pentru acestea el a fost suspendat din activitate.

 La sesizarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea, inspectorii judiciarii ai Consiliului Superior al Magistraturii au început cercetarea judecătorului Puşcaş. Magistratul se se sfia să se afişeze public cu interlopi dar şi cu personajele din dosarele penale pe care le avea în lucru.

Judecătorului  i s-a imputat că a purtat discuţii cu milionarul clujean Liviu Florian, judecat pentru corupţie în dosarul mitei din Vama Halmeu, dar şi cu Valentin Muntean, un afacerist orădean judecat chiar de el într-un dosar de corupţie. Totodată, i s-a reproşat că a încercat să intervină pentru un alt prieten al său, Nelu Tomşe, după ce acesta a fost arestat pentru un accident cu fugă de la locul faptei, dar şi că a apelat la cunoştinţele sale din lumea interlopă, să-i aplice o corecţie unui ţigan cu care a avut o altercaţie verbală într-un magazin.

Acelaşi magistrat al Curţii de Apel Oradea a încercat să-şi şantajeze propriul cumnat, Victor Ciarnău, pentru ca acesta să păstreze tăcerea despre afacerile lor, apelând la sora amantei sale, ca să-l seducă.

Doar două dintre aceste acuzaţii au fost admise de către CSM potrivit avocatului Alexandru Lele, apărătorul lui Puşcaş

 „În actul de sesizare au fost 9 fapte, însă doar două au fost reţinute în hotărârea CSM: relaţia cu doi prieteni ai săi, care aveau dosare pe rolul secţiei pe care o conducea. Chiar şi din acelea, unul este cu cântec", a spus Lele, pentru ebihoreanul.ro

CSM a respins celelalte acuzaţii motivând că erau probate cu interceptări din dosarele penale ale magistratului, care nu pot constitui probe în acţiuni disciplinare sau civile.

„Acele interceptări nu sunt înscrisuri şi, în situaţia dată, Secţia de Judecători a CSM putea să reţină doar faptele probate prin mijloace clasice de probă, înscrisuri, declaraţii de martori, declaraţiile pârâtului", susţine avocatul.

În ultimul dosar, Mircea Puşcaş a fost trimis în faţa instanţei pentru luare de mită alături de doi traficanţi de ţigări din Maramureş, Petru Cocian şi Mihai Halas, acuzaţi la rândul lor de trafic de influenţă, dare de mită şi compărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în cursul lunii septembrie 2012, judecătorul Mircea Puşcaş le-a pretins celor doi traficanţi de ţigări, Petru Cocian şi Mihai Halas, prin intermediul afaceristului Mihăiţă Teleptean, să cumpere de la cumnatul său un autoturism marca BMW cu o sumă mai mare cu aproximativ 10.000 euro decât preţul real al maşinii, pentru ca, în schimb, să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar penal aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.

Cum tranzacţia auto nu s-a perfectat, Teleptean a pretins de la Cocian şi Halas, câte 20.000 euro, în total 40.000 euro, sumă în schimbul căreia judecătorul să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul celor doi.

Acesta este cel de-al treilea proces intentat pe numele magistratului Puşcaş şi se va judeca la Curtea de Apel Cluj.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi