Video FOTO VIDEO Vulturul ocrotitor din Oradea, spulberat de bombardamentele americane, s-a întors acasă după 76 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vulturul ocrotitor al oraşului, distrus în 1944, în timpul bombardamentelor americane, a fost refăcut după planurile originale şi reamplasat pe acoperişul palatului administrativ al municipiului Oradea, după 76 de ani.

„Acoperişul incendiat a fost refăcut repede şi, la acea vreme, nu s-au mai pus acei stabilopozi pe care era amplasată sculptura. Acum, la refacerea clădirii după planurile originale, vulturul a fost refăcut şi reamplasat pe Primărie", a explicat primarul Florin Birta.

Vulturul, cu o înălţime de 1,6 metri şi o lungime a aripilor de 2,1 metri, a fost ridicat cu scripeţi la o înălţime de 24 de metri de constructorii care lucrează la clădire. 

Sculptura a fost realizată de artistul plastic Alexandru Ciobotariu, de la firma Euras Satu Mare, cea care execută şi lucrările din palatul administrativ al oraşului. 

„Lucrarea a fost realizată dintr-o răşină acrilică armată cu fibră de sticlă. Am ales această variantă pentru că, la aceste dimensiuni, dacă am fi folosit bronz sculptura ar fi ajuns la o greutate de 400 de kilograme şi, având în vedere înălţimea, ar fi fost riscant", a explicat Ciobotariu, arătând că a refăcut statuia şi după imagini de epocă. 

„Este un simbol al puterii, dar şi al protecţiei având în vedere aripile aplecate asupra trecătorilor", spune artistul plastic. 

Palatul administrativ din Oradea este clădire monument istoric. A fost ridicat între 1902-1903, are o suprafaţă de 5.500 metri pătraţi şi o suprafaţă construită de 1.137 metri pătraţi. Imobilul are demisol, parter, două etaje şi un turn al orologiului.

Clădirea a intrat în reabilitare în august 2019, lucrările, realizate de firma Euras Satu Mare, au fost apreciate la suma de 14,8 milioane lei, cu un termen de finalizare 18 luni. 

 

Vă recomandăm şi: 

Bulevard de 10 milioane de euro, la Oradea. Cum va arăta artera rutieră

Au investit în dotări şcolare banii economisiţi la utilităţi pe perioada cursurilor online. Se întâmplă în mai multe şcoli din Bihor 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”