FOTO O maşină a căzut într-o groapă uriaşă de pe Drumul Naţional 76

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accident spectaculos pe Drumul Naţional 76, la ieşirea din localitatea bihoreană Ceica. Şoferul unui autoturism a ajuns cu maşina într-o groapă sapată în şosea. Se pare că, din cauza ceţii, şoferul ar fi observat prea târziu indicatoarele care anunţau că se apropie de un crater.

Incidentul s-a petrecut pe DN Oradea -Beiuş, considerat a fi unul din cele mai poaste drumuri naţionale din România. Chiar dacă groapa era semnalizată, pe timp de ceaţă densă observarea indicatoarelor este aproape imposibilă, lucru care s-a petrecut şi în această dimineaţă.

Şoferul venea dinspre Beiuş, iar la intrarea în Ceica, din sensul opus se apropia un alt autoturism. În acel moment a frânat, dar a alunecat direct în groapă. Se pare că maşina ce venea dinspre Beiuş nu avea viteză, motiv pentru care, chiar dacă s-a răsturnat cu roţile în sus în groapa adâncă de patru metri, şoferul a scăpat fără răni grave, potrivit Digi24 Oradea.

La începutul lunii septembrie, un alt şofer a avut parte de aventura vieţii, pe acelaşi drum.  Bărbatul a rămas cu maşina blocată după ce asfaltul s-a surpat cu el.

De ani întregi, drumul Oradea- Beiuş aşteaptă să fie reabilitat. Nervii şoferilor sunt întinşi la maximum ori de câte ori circulă pe acest tronson, mulţi dintre ei fiind chiar sceptici în privinţa refacerii lui. Din păcate, în tot acest timp, autorităţilor statului nu au reuşit să determine SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, respectiv firma SCT Bucureşti să-şi onoreze obligaţiile contactuale privind reabilitarea DN 76, pe cei 47 de km ce le reveneau prin contract.

Ritmul de lucru a scos, în repetate rânduri, locuitorii Ţării Beiuşului în stradă, însă fără rezultat. Abia după mai bine de trei ani, CNADNR a reuşit, în luna mai, să ceară rezilierea contractului. S-a decis scoaterea la licitaţie a celor 47 de km rămaşi neatacaţi sau parţial atacaţi, inclusiv pentru a mări ritmul de lucru s-a decis împărţirea pe trei tronsoane: 15 km, 15 km, respectiv 17 km.

Va mai recomandam:

Semnalizarea gropii în care şi-a găsit sfârşitul poliţistul de la Rutieră, luată în calcul ca posibilă cauză a tragediei

E oficial! Bogdan Gigina, poliţistul care a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă se afla în coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete