FOTO Au schimbat tastatura cu betoniera. Zeci de IT-işti au muncit ca voluntari la ridicarea unor locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de angajaţi ai unei companii din Oradea au lăsat birourile răcoroase, scaunele confortabile şi tastaturile ergonomice pentru a da o mână de ajutor la construirea unor case pentru familii de orădeni mai puţin norocoase.

Pe parcursul unei zile, zeci de informaticieni au muncit alături de beneficiarii caselor la prepararea betonului, la confecţionarea armăturilor metalice şi la montarea unui planşeu ceramic în cadrul proiectului asociaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş derulat în Oradea sub numele de „Locuinţe pentru un viitor sigur”.

„Ne-a făcut mare plăcere să putem participa din nou alături de echipa Habitat şi să-i ajutăm în acest fel pe cei care chiar au nevoie de o locuinţă. Este al doilea an consecutiv când echipa noastră se implică în acest proiect şi sperăm să repetăm experienţa aceasta frumoasă şi anul viitor”, a declarat Claudia Ţirban, coordonatoarea voluntarilor Smartware.

Informaticienii, chiar dacă nu sunt foarte familiarizaţi cu munca fizică, au dat dovadă de o dăruire şi implicare deosebită aşa încât progresul făcut a fost extraordinar. Au reuşit să transforme în beton mai mult de un palet de ciment, au confecţionat grinzi metalice în total cântărind peste o tonă şi au trecut prin mâinile lor aproape o mie de blocuri ceramice necesare pentru planşeul a patru locuinţe.

„Sunt foarte fericit că aceşti oameni minunaţi, pe care nu i-am văzut în viaţa mea, au făcut acest efort însemnat pentru mine şi familia mea. De mult timp ne-am dorit să avem o locuinţă bună şi acum visul nostru este tot mai aproape de a fi împlinit”, a afirmat Bogdan Coste, beneficiar Habitat.

În cadrul proiectului „Locuinţe pentru un viitor sigrur” din Oradea, 30 de familii vor beneficia de un adăpost sigur, decent şi sănătos. Şapte familii s-au mutat deja în noile locuinţe şi alte cinci sunt într-un stadiu foarte avansat cu lucrările.  

Peste o săptămână, o altă companie orădeană şi-a anunţat deja participarea cu mai mult de 30 de voluntari în cadrul aceluiaşi proiect.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil