Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea a fost trimis în judecată în timp record. Are discernământ, IQ peste medie şi a premeditat atacul asupra fostei soţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camerele de supraveghere au surprins întregul atac al fostului şef de la Poliţia locală Oradea

Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea, Paul Kövér, care a încercat să-şi ucidă soţia, a fost trimis în judecată în timp record, la trei săptămâni după atac, expertiza psihiatrică dispusă în caz relevând că are un IQ peste medie şi a avut discernământ când a comis fapta.

Paul Kövér a fost trimis vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la nici trei săptămâni de la data când poliţistul local şi-a înjunghiat fosta soţie în faţa unui bloc din Oradea 

După cum adevarul.ro a mai scris, Paul Kövér a comis fapta în seara zilei de 10 ianuarie, în faţa unui bloc din Oradea iar înainte de a o ataca, el a ţinut-o pe femeie sechestrată câteva ore într-un apartament.

Femeia l-a convins într-un târziu să o elibereze, sub pretextul că e de acord să se împace, şi să o însoţească până la apartamentul ei. Înainte de a pleca, însă, bărbatl a luat un cuţit de bucătărie cu care, apoi, a înjunghiat-o de mai multe ori în momentul în care au ajuns în faţa blocului.

Criminal şocat

Agresorul a fos găsit câteva ore mai târziu, ascuns într-un bloc în construcţie din zonă, şi a fost arestat preventiv. Atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa instanţei care i-a decis arestarea, el a uzat de dreptul la tăcere, avocatul lui, Răzvan Doseanu, susţinând că ar fi "în stare de şoc".

În timpul anchetei, Paul Kövér a fost supus unei expertize psihiatrice, care a arătat că are un IQ de 120, deci peste medie, şi că a avut discernământ la momentul comiterii faptei motiv pentru care poate răspunde penal pentru fapta sa.

Procuroarea Bianca Vulcan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cea care a coordonat ancheta în caz, l-a trimis în judecată, vineri, pe poliţistul local pentru tentativă de omor calificat, încadrare care arată că anchetatorii au găsit probe că acesta a premeditat uciderea fostei sale soţii.

Omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. Pentru tentativă, limitele pedepselor se reduc la jumătate.

Vă recomandăm şi: 

Un criminal din Spitalul de Psihiatrie Ştei a înjunghiat o asistentă. Bărbatul îşi omorâse mama convins că e vrăjitoare

Informaţii şoc despre fostul şef al Poliţiei Locale Oradea care şi-a înjunghiat soţia: femeia ceruse degeaba ordin de protecţie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG