Cum să răcorim casa fără aer condiţionat în zilele caniculare. Cele mai simple şi eficiente metode

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zilele caniculare, aerul condiţionat devine o necesitate, dar sunt persoane care nu-l pot tolera. Schimbările de temperatură şi de nivel al umidităţii din aer, prin trecerea bruscă de la mediul exterior încins la frigul din casă, pot afecta funcţionalitatea sistemului respirator.

Temperaturile toride de vară ne lasă fără aer în locuinţă, astfel că ajungem să ne simţim ca într-o saună. Dacă aerul condiţionat nu este o soluţie, putem opta pentru metode mai simple, vechi şi, totuşi, eficiente.

1. Ventilatoare

“Sunt destul de ieftine şi consumă cât un bec sau chiar mai puţin. Ventilatoarele au avantajul că pot fi mutate în camere în funcţie de necesitate. Plus că pot fi folosite mai multe în casă”, susţine Andrei Popa, reprezentant vânzări. Cel mai indicat este ventilatorul prins în tavan. Pentru a crea senzaţia de aer condiţionat, se poate pune un pet de 2 litri la congelator, apoi când este gheaţă se scoate şi se aşază bolul sub ventilator. Astfel, aripile ventilatorului vor împrăştia răcoarea pe măsură ce gheaţa se topeşte.

“Ventilatoarele cu umidificator sunt foarte bune. Ele pulverizează apă atât de fin, încât o transformă în abur. Soluţia ajută apartamentele unde aerul este extrem de uscat şi se adună mult praf”, explică Andrei Popa.

2. Geamuri deschise noaptea

Pentru a răcori casa, putem ţine noaptea geamurile deschise. Dacă sunt lăsate deschise toate uşile din casă, aerul va circula. Totodată, este indicat să fie lăsate deschise chiar şi uşile dulapurilor din bucătărie şi ale şifonierelor pentru că înmagazinează căldură pe timpul zilei.

3. Geamuri acoperite

Jaluzelele sau draperiile trase în timpul zilei duc la scăderea cu câteva grade a temperaturilor din casă. Geamul poate fi descoperit  doar când vine seara. Cei care nu îşi permit jaluzele sau draperii pot apela la folia de aluminiu cu care îşi pot acoperi geamurile.

4. Plante pe balcon

O barieră naturală de plante şi verdeaţă la geamuri şi în balcon ajută foarte mult la păstrarea aerului curat şi plăcut în cameră. Deşi tot mai multe apartamente au geamuri termopan, ideale sunt cele din lemn, clasice, dar care lasă altfel casa să respire.

5. Copaci sau viţă de vie

La curte este indicat să planteze copaci care să umbrească locuinţa. “Sunt recomandaţi arborii care îşi pierd frunzele toamna pentru ca astfel, pe timpul iernii, razele soarelui să-ţi poată încălzi casa. Şi viţa de vie este la fel de bună pentru a ţine umbră şi răcoare”, afirmă inginerul Ioan Bar.


 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget