Consilierii PSD Oradea vin cu propuneri pentru reducerea disconfortului din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu demararea lucrărilor în centrul Oradei, disconfortul creşte de la o zi la alta. Consilierilor locali social-democraţi vin cu o serie de propuneri în vederea îmbunătăţirii situaţiei din zona central, mai ales că lucrările se vor finaliza abia la finele anului.

Potrivit lui Liviu Sabău, preşedintele interimar al PSD o parte din proiectele prezentate s-au concretizat în urma audienţelor şi a consultării cu consilierii locali, fiind probleme semnalate de cetăţenii orădeni.

În primul rând, consilierii PSD vor să elimine parcările cu perioadă limitată din zona centrală, concomitent cu acordarea unor abonamente gratuite pe transportul în comun pentru riverani, strict cei afectaţi de lucrări.

A doua măsură ar veni, în mod complementar, să subvenţioneze transportul local în comun cu 100% pentru angajaţii din zona centrală pentru a reuşi să decongestioneze traficul.

Totodată, consilierii PSD Oradea vor să iniţieze o hotărâre de CL pentru firmele din zona centrală, afectate în mod semnificativ de efectele negative ale lucrărilor pe străzile respective: dificultăţi în aprovizionare, scăderea numărului clienţilor, lipsa accesului la servicii de curierat.

PSD Oradea vizează sprijinirea agenţilor economici prin eliminarea taxelor aferente anului 2015, anume impozitul pe clădiri şi teren, taxa de firmă afişaj, taxa de aviz de funcţionare pentru activităţi comerciale şi viza anuală pentru autorizaţie de funcţionare.

“Grupul PSD susţine eliminarea acestor taxe în vederea ameliorării situaţiei în care se află firmele afectate pe durata anului 2015”, a precizat consiliera Debelka Lilla.

Ioan Mang a adăugat că astfel, prin propunerea acestor măsuri, PSD Bihor începe să facă “o opoziţie constructivă”.

Liviu Sabău a fost numit, luni, interimar la conducerea PSD Oradea, după ce viceprimarul Ovidiu Mureşan a fost înlocuit din funcţie cu un membru UDMR, el dându-şi demisia din funcţia de lider al organizaţiei municipale. Sabău este membru PSD din anul 2000, preşedinte al organizaţiei municipale de tineret în ultimii cinci ani şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene de tineret.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete