Condamnaţi la frig, fiindcă Electrocentrale şi-a programat prost lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Crăciun este revoltată fiindcă unul dintre nepoţi i s-a îmbolnăvit deja din cauza frigului din casă

Peste o sută de familii îndură frig în casă, deşi îşi plătesc la timp facturile. Orădenii de pe strada Mihai Pavel din centrul oraşului Oradea trebuie să suporte frigul în locuinţe, fiindcă Electrocentrale Oradea desfăşoară lucrări pe strada respectivă.

Deşi termenul de finalizare a lucrărilor era 20 octombrie, acestea sunt departe de a fi gata, motiv pentru care executantul proiectului a solicitat prelungirea termenului, până la data de 30 octombrie. Kiss Csaba, unul dintre cei peste 100 de proprietari care trebuie să îndure frigul din casă, este revoltat că s-a ajuns la această situaţie. „Toată luna august nu am avut apă caldă, din cauza lucrărilor de la punctul termic, de la Liceul Greco-Catolic. Aceste lucrări au fost terminate la sfârşitul lui august, după care au făcut o pauză de trei săptămâni, reapucându-se de lucrări abia la mijlocul lunii septembrie", a spus orădeanul. „Când soţia mea i-a întrebat pe muncitori când vom avea căldură, aceştia i-au spus să fie liniştită, că până la Crăciun îi va fi rezolvată problema", a mai spus Kiss Csaba.

Copii bolnavi

 Vecina sa, pensionara Victoria Crăciun, ne-a arătat că în locuinţa sa temperatura nu trece de 15 grade. „Am doi nepoţi, unul de şapte şi unul de doi ani. Cel de şapte ani a răcit deja, din cauza frigului pe care trebuie să-l îndurăm, deşi suntem buni platnici", a spus Victoria Crăciun. Aceasta este convinsă că, dacă ar da Electrocentrale (CET) Oradea în judecată, ar avea sorţi de izbândă. „Când s-a făcut convenţia dintre asociaţia de proprietari şi CET a existat o înţelegere că nu ne decuplează de la apă caldă şi încălzire. Mai grav este că reţeaua veche ar putea funcţiona până la finalizare lucrărilor, dar ei au blocat-o", a mai spus proprietara.

Citeşte astăzi în „Adevărul de Transilvania“ cum explică situaţia reprezentanţii Electrocentrale

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG